Cele mai multe cereri depuse din judeţul Neamţ prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 10 – Fondul Local, depuse în octombrie, sunt pe asigurarea infrastructurii pentru transport verde. Mai exact, 32 de cereri vin din partea unor localităţi nemţene. Comuna Tarcău iese în evidență cu 3 proiecte, în valoare de 752.000 de euro, mai mult decât municipiul Roman care a depus o cerere de doar 416.000 euro sau orașul Târgu–Neamţ care a cerut 490.000 de euro.
Autoritățile locale cer finanţare pentru investiţii în achiziţionarea de sisteme inteligente de transport care contribuie la îmbunătățirea mobilității locale, a managementului urban/rural.
Valoarea medie a unei cereri depuse de o localitate nemţeană este de 290.000 de euro, iar suma cumulată ce ar urma să fie atrasă în judeţ pe această componentă a PNRR ar depăşi 10 milioane de euro.
Mobilitatea pare să devină cuvântul de ordine la nivel național și judeţean, tot mai mulţi primari îşi doresc să implementeze astfel de proiecte cu transport ecologic şi sisteme inteligente în localităţile pe care le conduc.
Angela Croitoru