pod lutca distrus1Ignoranță, sfidare, rea voință. Așa s-ar putea eticheta, în doar câteva cuvinte, refuzul lui Ionel Arsene de a pune pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean cele două proiecte de hotărâre ale PNL Neamț pentru construcția unui pod temporar și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru un pod permanent la Luțca, a cărui construcție ar urma să fie asigurată de Guvernul României.

Refuzul constituie și o gravă încălcare a Codului Administrativ care prevede foarte clar că toți consilierii locali și grupurile politice reprezentate în consiliile județene pot depune proiecte de hotărâre, ce urmează a fi supuse dezbaterii plenului.

În aceste condiții, circa 20.000 de nemțeni din Luțca și comunele învecinate,  printre care se află și numeroși elevi, vor trebui să suporte, în continuare, calvarul deplasărilor de câte 20 de kilometri, în prag de iarnă.

”În locul soluțiilor concrete propuse de PNL Neamț, Ionel Arsene și PSD aleg indiferența. Sfidarea lui Ionel Arsene și a celor care conduc PSD Neamț este evidentă. Sunt oameni care preferă să cheltuie bani, deloc puțini, pentru festivități, chermeze publice, porți de intrare faraonice sau birouri megalomanice, neluând în seamă adevăratele drame care se petrec în județul Neamț, așa cum este cazul Luțca, deși Consiliul Județean Neamț este principalul vinovat de acest dezastru.

Bătaia de joc a PSD Neamț se manifestă și prin faptul că ședințele Consiliului Județean sunt organizate on-line, pentru a-l proteja pe Ionel Arsene care de luni bune s-a mutat în București, cu tot cu autoturismul de lux, proprietate a instituției. Aproape zilnic, un șofer face naveta București – Piatra Neamț pentru a-i duce lui Arsene acte la semnat. De altfel, și unii salariați din conducerea Consiliului Județean Neamț fac la rândul lor naveta pentru a-și lua indicațiile de la cel care a uitat definitiv să mai treacă prin județul Neamț. Este intolerabil, incalificabil”, a precizat George Lazăr, președintele PNL Neamț.

Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât Instituția Prefectului ar trebui să se autosesizeze cu privire la lungul șir de ilegalități. Din păcate și această instituție nu este altceva decât un apendice al PSD Neamț, iar prefectul PSD Adrian Niță, el însuși un om cu multe probleme la granița penalului, ascultă orbește de șeful său Ionel Arsene.

Până când lucrurile vor reintra în normal, consilierii județeni ai PNL se vor abține de la toate proiectele de hotărâre inițiate de Ionel Arsene. Este un semnal alarmă cu privire la ilegalitățile flagrante care se comit la Consiliul Județean Neamț, iar prin această atitudine consilierii județeni se delimitează în mod clar de acțiunile lui Ionel Arsene și ale PSD Neamț.

Biroul de presă al PNL Neamț

Articolul precedentUn bărbat din Neamț a murit într-un autoturism lovit de un TIR. Pompieri şi paramedici romaşcani au acţionat la faţa locului
Articolul următorVânători-Neamț: Invitație la ședința Consiliului Local
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.