Deși până acum au atins subiectul doar cât să precizeze că nu și-au stabilit candidatul oficial pentru președinția Consiliului Județean Neamț, liberalii solicită imperios Guvernului organizarea alegerilor pentru funcția de președinte al CJ. Și în Neamț, dar și în celelalte județe în care, spun ei, ar fi cazul să se ocupe posturile vacante. PNL cere premierului Victor Ponta și vicepremierului Gabriel Oprea să respecte legea și să rezolve ”instabilitatea existentă la nivelul județelor și municipiilor rămase fără conducere legitimă”. Liberalii fac trimitere la situația județului Cluj, unde au trecut mai bine de trei luni de când s-a luat act de demisia președintelui CJ Horia Uioreanu și Guvernul nici până astăzi nu a emis ordonanța de urgență care să stabilească data alegerilor. ”Cazul de la Cluj nu este singular, situații similare se regăsesc și la nivelul Consiliilor Județene și primăriilor din Brăila, Vâlcea, Neamț și Dâmbovița”, se arată în comunicatul PNL. (D. OSTAHIE)