Ședință veselă la Consiliul Județean Neamț, fără Ionel Arsene, care a preferat să nu fie de față și să nu voteze repunerea pe funcții a lui Laurențiu Dulamă, vicele executat de Instituția Prefectului la sesizarea secretarului interimar al județului. Privită din acest punct de vedere, ordinea de zi aproape că n-a contat, majoritatea consilierilor, în frunte cu Ion Asfatei, l-au salutat amical pe fostul nou coleg, ca și când n-ar fi trecut un an și patru luni de când asistau la mazilirea lui.
La capitolul observații, o prima impresie pentru un observator de pe margine: pesediștii păreau dezorientați de lipsa liderului, atât la nivel național, cât și la nivel local, iar rezultatul de la alegeri nu a fost încă digerat. Liberalii, mult mai joviali decât în trecutele ședințe când înghițeau broaște și votau hotărâri care știau că au de-a face cu liberalismul exact cât de mult sunt compatibili Ionel Arsene cu Adrian Alui Gheorghe, păreau că abia așteaptă să dovedească o atitudine nouă. Mai ales că jocurile, în absența a doi consilieri PSD, sunt tot mai strânse în consiliu. Au și demonstrat-o cu primul prilej, când nu au votat cererea de mandat special pentru ADI Urbtrans, prin care să se stabilească prețurile pentru transportul de persoane pentru Troleibuzul, al căror cuantum trebuie să fie folosit în calculul subvenției. Iar pasul următor a fost la votul (secret) pentru un loc de agaman la Troleibuzul, vacantat după demisia lui Dan Vasile Constantin, unde PNL l-a impus pe Constantin Valentin Stavarache, în dauna lui Iulian Luca de la ALDE, cu 16 voturi la 14.
Momentele vesele au venit la votul pentru reintegrarea lui Dulamă. Când toată lumea se pregătea de formalitatea ridicării mâinii, colegul de partid al lui Dulamă, dl. Cristian Ungurianu, a făcut un amendament. El a cerut ca Dulamă să fie reprimit, cum spune hotărârea judecătorească, dar să nu-i înceteze mandatul celui care l-a înlocuit, pe următoarea logică: a. În hotărârea judecătorească nu se precizează că trebuie să plece vreun consilier; b. Oricum sunt două locuri vacante, deci ar putea rămâne, ceea ce ar fi însemnat că PMP ar mai fi câștigat în afara votului un mandat; c. Că nu sunt îndeplinite condițiile legale ca să-i înceteze mandatul.
După ce, mai ales, pesediștii s-au burzuluit că nu-i legal (cam aceiași care au fost de acord că era legal să fie revocat mandatul lui Dulamă), s-a supus la vot amendamentul și, să vezi două surprize, 15 voturi au fost pentru (PNL și PMP), 14 împotrivă (PSD și ALDE) și o abținere, decisivă, că altfel amendamentul trecea, din partea lui Dionisie Dumitrașcu, care și-a explicat votul ”colegii au votat într-un fel, eu am votat cum trebuie!”. Așa că s-a trecut la vot și Laurențiu Dulamă și-a reluat locul lângă Asaftei pentru o scurtă declarație de mulțumiri adresate justiției, în care toți de la masă au mare încredere, mai ales că printre ei sunt și vreo doi avocați. Când Asaftei l-a chemat la serviciu de a doua zi, Dulamă a stârnit râsetele tuturor când le-a dat întâlnire în ”biroul” de la etajul IV, unde fusese expulzat când PMP nu mai asigura majoritatea în consiliul local Piatra Neamț.
Veselia a fost întreruptă câteva momente când un fruntaș penelist de la Târgu Neamț a pus punctul pe i și sare pe rană: ” Vă rog să ne spuneți cine se face vinovat de această situație în care suntem astăzi și cine răspunde”. Nimeni nu i-a dat răspuns, nici măcar Asaftei care a vorbit ceva despre noul coleg făcut cadou de justiție.
Valentin Bălănescu
Veselia a fost întreruptă câteva momente când un fruntaș PNL-ist de la Târgu Neamț a pus punctul pe i și sare pe rană: ” Vă rog să ne spuneți cine se face vinovat de această situație în care suntem astăzi și cine răspunde”.
Este vorba de aceeasi persoana, vinovata si in cazul mazilirii scriitorului Adrian Alui Gheorghe, Daniela Soroceanu, fostul secretar al CJ si actual prefect al judetului.
Halal aparator al legalitatii. Ar trebui sa-si prezinte demisia.
Asta e justitia pe care si-o dorea PSD: lor sa li se ierte, inclusiv fraude de zeci de milioane de Euro din fonduri europene, in schimb, ei sa poata mazili pe oricine, chiar fara motive legale intemeiate, si justitia sa le aprobe executiile la comanda.