Vești bune pentru posesorii de autovehicule pentru că Executivul a prelungit cu încă trei luni plafonarea prețului polițelor RCA. Propunerea a fost făcută de Autoritatea de Supraveghere Financiară care a recomandat plafonarea până la data de 31 martie 2025. Măsura se impune deoarece, chiar dacă la acest moment toți asiguratorii sunt solvabili, persistă un dezechilibru major și disfuncționalități la nivelul pieței RCA, acestea urmând a fi corijate prin modificări legislative, conform proiectului.
„Prin această hotărâre, se prelungește cu încă trei luni, până la 31 martie 2025, perioada de aplicare a prevederilor HG 1.326/2023 privind plafonarea tarifelor și comisioanelor aplicabile polițelor RCA, la nivelul anului 2024. Guvernul a luat această decizie la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară, pentru a preîntâmpina apariția unor dezechilibre în piață între cerere și ofertă și creșterea prețurilor pentru aceste polițe de asigurare. Totodată, este o măsură tranzitorie, având în vedere că, în prezent, se află pe parcursul legislativ, o serie de modificări privind asigurările RCA menite să corecteze dezechilibrele existente”, stabilește actul normativ adoptat în ședința din 18 decembrie.
Plafonarea prețului polițelor RCA a fost făcută pentru prima dată în primăvara anului trecut, după intrarea în insolvență al celui mai mare jucător de pe piață, Euroins. Imediat după acest moment valoarea polițelor a explodat, iar pentru a tempera piața, Guvernul a intervenit și a plafonat prețul polițelor de răspundere civilă auto. Măsura luată de guvernanți a fost inițial valabilă jumătate de an, ulterior fiind prelungită succesiv, cu câte 3 luni, stabilindu-se că se va menține atât timp cât va fi nevoie (amănunte aici , aici și aici ).
(G. S.)