Activitatea de bilanț, organizată astăzi, 12 ianuarie, de Jandarmeria Neamț, a avut un moment special. Prefectul Vasile Panaite și comandantul IJJ au înmânat plachete de merit celor 3 jandarmi care au trecut în rezervă la sfârșitul anului trecut: colonelul Cristinel Bucălău, locotenent-colonelul Daniel Todirică (pentru mai multe despre el, click aici) şi plutonierul adjutant Gabriel Pădurean. Ei și colegii lor, care au rămas în activitate, au fost felicitați pentru rezultatele obținute pe parcursul anului 2017 de către autoritățile locale și județene prezente la bilanț, dar și de către șefii instituțiilor cu care colaborează în mod curent.
Mr. Radu-VasileOlariu, inspectorul şef al IJJ Neamţ, a declarat: ”Rezultatele obţinute, reflectă creşterea capacităţii de acţiune a instituţiei, atât în activitatea de îndeplinire a misiunilor încredinţate cât şi în activitatea de gestionare a resurselor umane şi materiale. În continuare, Jandarmeria Neamţ va acorda o atenţie sporită managementului calităţii în toate domeniile de activitate, fiind necesară o abordare pragmatică a activităţilor în sensul aplicării cu responsabilitate a legislaţiei în vigoare, precum şi adaptării pregătirii personalului în conformitate cu evoluţia situaţiei operative şi modificările legislative”.
Anul trecut, jandarmii au executat 1.608 misiuni și 751 de acţiuni de intervenţie, ca urmare a sesizărilor venite din partea cetăţenilor. De asemenea, au fost constatate 139 infracţiuni din care 110 independent şi 29 în comun cu poliţia, și aplicate 1.223 amenzi contravenţionale în cuantum de 394.300 lei. Au fost executate 1.177 mandate de aducere faţă de doar 1.119 în anul precedent, pentru fiecare mandat fiind întreprinse măsuri de verificare. Misiunile au fost executate în 21 de localităţi, de către 974 jandarmi. (C.M.)