(urmare din numărul trecut)
17. Pe o corabie ce străbătea oceanul, călătorea cândva un om cam nervos de felul lui. Într-o zi, îl tortură următoarea idee: Ce ar fi dacă la un moment dat corabia ar suferi un naufragiu? Se sui pe bord unde, plimbându-se îngândurat în sus și în jos, îl întâlni pe căpitan:
-Sunt în apele acestea stânci? Îl întrebă.
-Da, domnule! Răspunse căpitanul.
-Știi dumneata unde sunt stâncile? Întrebă iarăși.
-Nu, aceasta nu o știu…
Frica omului deveni și mai mare:
-Ce, nu știi aceasta și totuși este așa de liniștit?
În orice moment ne putem izbi de una din aceste stânci și suntem pierduți!
Vorbele acestea nu-l scoaseră din sărite pe căpitan, care cunoștea drumul, și care ripostă zâmbind:
-Știu unde este apă adâncă…
Asemenea și noi! Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Calea, Adevărul și Viața; El este Cel care ne călăuzește, pe drumul cel mai drept, curat și frumos, spre Rai. Cei care în viața lor se călăuzesc după învățături greșite și au ca avatar pe întemeietorii de religii proprii, nu vor ajunge la limanul cel ceresc printre prietenii lui Dumnezeu.
18. O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente. I-a explicat cu glas ușor că soțul ei este foarte bolnav, că nu poate munci, și că au și şapte copii, care trebuie hrăniți. Băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat magazinul său. Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
– Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.
Băcanul însă îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său. Lângă tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuția dintre cei doi. Clientul făcu câțiva pași înainte și îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa.
Băcanul răspunse parcă în silă:
– Ai o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie?
Femeia a răspuns: Da, domnule.
– Bine, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar și eu o să-ți dau marfă de aceeași greutate cu lista dumitale.
Femeia, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geantă și scoase o bucățică de hârtie pe care scrise ceva în grabă. Apoi puse cu grijă bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată. Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia. Băcanul, privind la cântar, s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind: Nu-mi vine să cred!
Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente. Cântarul tot nu se echilibra, așa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic. Băcanul ședea privind cu dezgust. În fine, smulse bucățica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era o rugăciune, care spunea aşa:
“Iubite, Doamne, Tu imi cunoști nevoile, așa că eu le pun în mâinile Tale”.
Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în continuare tăcut şi înmărmurit. Femeia îi mulțumi și plecă din magazin. Numai Dumnezeu știe ce greutate are o rugăciune. (va urma)
