Pietrenii risipesc mâncarea la pubelă

epoca aurorei

De sărbători, la aniversări sau pur și simplu fără vreo ocazie specială, ne-am obișnuit să cumpărăm compulsiv prea multă mâncare, alimente care ajung într-un final la container în proporție de cel puțin 20%. E și motivul pentru care anul 2014 va fi desemnat, potrivit inițiativei Comisiei Europene, anul care luptă împotriva risipei de alimente. Iar România nu e mai prejos. Suntem pe locul 10 din 27 în topul țărilor care aruncă cea mai multă mâncare.  De vină e proasta administrare a resurselor, spun specialiștii.

O medie a consumului arată că fiecare nemțean aruncă la coșul de gunoi aproximativ jumătate de kilogram de mâncare. Un studiu aplicat făcut pe județul Neamț arată că aproape 60% din gunoiul strâns de firma Brantner într-o zi doar din cartierul Precista, de exemplu,  este de fapt format din deșeuri organice. Pe locul doi în topul “ce mai aruncă nemțenii la gunoi” sunt: pamperşii. 25 % din reziduuri sunt “consumabile” pentru bebeluși, arată studiul făcut de Brantner. Pe locul trei, la mare distanță și cu doar 6% din totalul produselor aruncate la pubelă se situează foliile de plastic, caracterizate drept „foarte murdare”, după cum se precizează în același studiu. Foarte murdare și greu folosibile rămân aproape toate materialele cu potențial reciclabil, spun reprezentanții societăților de colectare a gunoiului, nemulțumiți de cum se comportă nemțenii la acest capitol: „Nu stăm bine deloc. Nemțenii nu s-au obișnuit nici acum să sorteze gunoiul pe categorii. Noi reciclăm doar 15-18% din totalul cantității cantității colectate. Ce-i drept, toamna e și o perioadă proastă din acest punct de vedere, vara e ceva mai bine. Cartoanele, foliile de plastic şi peturile foarte murdare, care aparent nu mai pot fi salvate, sunt de fapt reciclate. Energetic. Incinerate. Acesta ar fi unul dintre puţinele lucruri bune. În orice caz, mai avem de muncit la capitolul mentalitate”, a declarat Ionel Ploaie, directorul Brantner Servicii Ecologice SA. (I. HAGI-STAN)

Autor:

Ultima ora

Bacalaureat 2026, sesiune oarecum diferită față de anii anteriori. Canicula a dictat luarea unor măsuri

Prima zi a săptămânii viitoare, 28 iunie 2025, debutează...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...