Piatra-Neamţ: Soluţia primăriei la Locativserv – administrator unic temporar

Piatra-Neamţ: Soluţia primăriei la Locativserv – administrator unic temporarDupă ce toţi membrii Consiliului de Administraţie de la Locativserv şi-au dat demisia (detalii aici), Primăria Piatra-Neamţ a găsit o soluţie temporară pentru societatea la care este acţionar majoritar.

Până ce vor fi îndeplinite toate diligenţele legale pentru constituirea unui nou CA, societatea va fi condusă doar de preşedintele Marius Trăsnea, în calitate de administrator unic. Politic vorbind, acesta este unul dintre secretarii executivi ai PMP Piatra-Neamţ.

„Locativserv SRL a transmis o adresă către primărie prin care anunţă că patru membri din CA şi-au dat demisia, deoarece societatea nu mai poate realiza o parte din obiectul său de activitate. Ca o soluţie temporară, pentru eficientizarea activităţii societăţii şi pentru reducerea cheltuielilor, primăria a luat decizia reducerii numărului de administratori la minimul prevăzut de lege, respectiv un administrator unic”, a precizat Gabi Muraru, purtătorul de cuvânt al primăriei.

Proiectul de hotărâre prin care se va realiza acest lucru se află în mapele consilierilor locali în şedinţa de astăzi, 7 noiembrie. Dacă acesta va fi aprobat, urmează ca Adunarea Generală a Acţionarilor să dea, la rândul ei, o hotărâre pentru modificarea actului constitutiv al societăţii în acest sens.

Din AGA societăţii fac parte doi consilieri locali, Valentin Şerban şi Aurora Ene, administratorul judiciar al CMI Urban SA, Dumitru Bistriceanu şi directorul general al Publiserv SA, Valentin Savin. Primăria deţine 99,90% din capitalul societăţii, ca acţionar majoritar, în timp ce Urbanul are 0,060%, iar Publiserv – 0,040%.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...