0:00

Vin semne clare dinspre clasa politică că se apropie alegerile. După vechiul proiect “fără penali în funcții publice“, au apărut și primele roade. Astfel, persoanele care au fost condamnate, prin sentință definitivă, la închisoare cu executare pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, nu vor mai putea candida la alegeri. Până acum exista doar interdicția ca această categorie de persoane să participe la alegerile prezidențiale. La finele săptămânii trecute, președintele Klaus Iohannis a promulgat normele, care interzic aceleiași categorii de persoane, depunerea candidaturilor pentru funcțiile de parlamentar, deputat sau senator, precum și cele de primar, președinte de consiliu județean, consilier local sau consilier județean. După semnătura președintelui țării, mai este nevoie doar de publicarea normelor în „Monitorul Oficial”.

Condamnații pentru infracțiuni cu intenție au interzis să candideze la alegeri, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAtunci când acest lucru se va întâmpla, nici o persoană care este condamată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție nu va mai putea candida la alegerile prezidențiale, parlamentare sau locale. Există și o excepție, pot totuși candida cei pentru a căror condamnare a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea. La acest moment, pentru alegerile parlamentare legea prevede doar faptul că nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi alese. De menționat este faptul că interdicția condamnaților penal, cu închisoare, pentru fapte săvârșite cu intenție, de a candida pentru cea mai importantă funcție în stat, respectiv alegerile prezidențiale, a fost stabiltă prin lege ce a intrat în vigoare în vară, pe 5 iulie 2022 fiind publicată în „Monitorul Oficial”. (G.S.)

Articolul precedentAcțiune preventivă în trafic: 500 de amenzi și 40 de permise retrase în trei zile
Articolul următorPiatra-Neamţ: Soluţia primăriei la Locativserv – administrator unic temporar
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.