Zeci de pietreni, majoritatea tineri, s-au adunat, duminică seară, 1 noiembrie, lângă zidul bisericii de pe platoul Curţii Domneşti, unde au încropit un mic altar în memoria victimelor din Clubul Colectiv. În tăcere, au aprins lumânări, şi-au făcut cruce şi au şoptit să-i ierte Dumnezeu pe cei plecaţi. Erau de la copii de 15 – 16 ani, ascultând rock în căşti, până la bunici de 65 – 70, cu toţii având acelaşi sentiment că s-a murit dintr-o neglijenţă „colectivă”, termenul nefiind deloc întâmplător folosit.

„Au greşit patronii, care au transformat la repezeală o hală industrială într-un club, dar au greşit şi cei care i-au lăsat să facă asta, nemaivorbind de omul acela sau de oamenii aceia care au montat artificiile în aşa fel încât să se ducă direct în buretele inflamabil. Dar, din păcate, n-au plătit nici unii din cei care au greşit, ci nişte oameni care n-au avut nicio vină, printre care şi doi pietreni de-ai noştri. Şi au plătit cu viaţa. De ce? Noi, aştia mulţi care plătim atâtea biruri vrem un răspuns de la autorităţile care nu şi-au făcut treaba”, a declarat o femeie trecută de 40 ani, mamă de rocker, după cum a mărturisit.

Cei mai tineri, îndeosebi fetele, prezente în număr mai mare decât băieţii, vorbeau cu greu, numai întrebaţi. Însă mesajul lor a fost scurt şi ferm: „În ţara asta de obicei nu se ia nicio măsură şi nimeni nu-şi face treaba până nu moare cineva. Acum a murit multă lume. Şi încă va mai muri. Am văzut astăzi că medicii au anunţat agravarea stării multora dintre răniţi. Am venit să aprindem lumânări, într-o acţiune colectivă, şi avem doar două dorinţe: morţii să doarmă liniştiţi, iar autorităţile să se trezească”. (C.MIRCEA)

Articolul precedentFestivalul Rock‘N’Iaşi, omagiu pentru Adrian Rugină
Articolul următorAvarie la reţeaua de apă! Se întrerupe furnizarea în Roznov, Săvineşti şi Zăneşti până la remediere!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.