davis siteGeorge Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, a făcut o vizită surpriză la Piatra Neamţ miercuri, 6 aprilie, pentru a vedea dacă Sala Polivalentă din municipiu poate găzdui Cupa Davis 2017. Înainte de a verifica la faţa locului condiţiile oferite de sala din Piatra Neamţ, acesta a fost invitatul primarului Dragoş Chitic şi al lui Romeo Stoica, preşedintele Clubului de Tenis Condor din Piatra Neamţ, la o conferinţă cu presa locală. „Ne bucurăm de prezenţa preşedintelui Federaţiei Române de Tenis, domnul George Cosac, la Piatra Neamţ. Important este că Sala Polivalentă şi oraşul prezintă interes pentru competiţiile sportive importante. Dacă, în urmă cu 10 zile, aveam la această masă, oficialităţi dintr-o altă ramură sportivă importantă, mă refer la karate, astăzi este rândul tenisului care îşi prezintă intenţia de a organiza la Piatra Neamţ un eveniment important. După conferinţa de presă, vom face o deplasare la Sala Polivalentă pentru ca dumnealor să vadă condiţiile de aici”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Romeo Stoica, preşedintele Clubului Condor, a spus că este prieten cu George Cosac încă din copilărie şi că acesta este motivul pentru care i-a propus să ia şi oraşul Piatra Neamţ în calcul pentru organizarea unui meci important de tenis. „M-am gândit că un eveniment de asemenea nivel ar fi binevenit la Piatra Neamţ. Având în vedere că, acum doi ani, la Galaţi, s-a jucat Fed Cup-ul, unde au participat fetele, în principiu Simona Halep, şi am zis că un asemenea eveniment situat mai în mijlocul Moldovei ar fi binevenit la noi şi, cu această ocazie ar putea veni şi locuitorii din Bacău, Iaşi, Suceava sau Harghita. Am fi vrut să organizăm în luna iulie întâlnirea cu echipa Spaniei, dar s-a considerat că este mai bine să se organizeze la Cluj, unde sala este mai încăpătoare”, a spus Romeo Stoica.

George Cosac spune că prima opţiune pentru locul unde se va organiza Cupa Davis 2017 este municipiul de la poalele Pietricicăi, dar asta doar dacă Polivalenta trece de testul cerut de cei de la Federaţia Internaţională: „După cum bine ştiţi, pentru organizarea unui astfel de eveniment – Cupa Davis sau Cupa Federaţiei – condiţiile impuse de Federaţia Internaţională sunt destul de dure. Ei, practic, nu concep ca sala în care se desfăşoară întâlnirea sau vestiarele sau spaţiile adiacente să nu corespundă normelor internaţionale, norme care, la urma urmei, ar trebui să fie o normalitate şi pentru noi. Când am venit la conducerea Federaţiei Române de Tenis, mi-am propus să promovăm tenisul şi să mergem cu echipele reprezentative în majoritatea zonelor din ţară, astfel încât toţi românii să poată asista pe viu la o întâlnire de tenis, să poată vedea una sau două din valorile tenisului. Am reuşit până acum să organizăm la Galaţi, Cluj, Braşov, Mamaia şi, anul acesta, a fost pus în balanţă Aradul cu Piatra Neamţ. Având în vedere că Marius Copil provine din Arad şi este un jucător de bază al echipei de Cupă Davis, atunci am preferat să mergem la Arad”.

Marele avantaj al oraşului dacă s-ar organiza un astfel de meci la noi ar fi promovarea, după cum ne asigură preşedintele Federaţiei Române de Tenis. „În perspectiva lui 2017, am venit să vedem condiţiile de la dumneavoastră. Mie îmi place oraşul. Este un fel de Braşov în miniatură şi cred că ar fi o bună oportunitate să putem încheia un parteneriat cu primăria, astfel încât să putem organiza un meci aici. Ar fi o bună ocazie să promovăm acest oraş în Europa şi în lume. Sportul rămâne cel mai bun ambasador. Piatra Neamţ este prima opţiune pentru Cupa Davis 2017, dar va veni şi o delegaţie de la Federaţia Internaţională pentru a verifica sala de aici, distanţa până la primul aeroport”, a adăugat George Cosac.

În încheierea conferinţei de presă, Dragoş Chitic l-a asigurat pe George Cosac că, dacă se vor cere anumite investiţii la Polivalentă, acestea vor fi făcute de municipalitate tocmai pentru a putea găzdui un meci de aşa amploare.

 

Andreea AMARIEI

Articolul precedentPoliţia Piatra-Neamţ a rămas fără adjunct
Articolul următorGALERIE FOTO VCM Piatra Neamţ a rămas în prima ligă!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.