Municipalitatea speră să fluidizeze traficul rutier și pietonal în zona Pieței Centrale din Piatra Neamț. Lucrătorii Publiserv au demarat lucrările pentru montajul la trecerea pentru pietoni din fața pieței (strada Dimitrie Leonida) a unui semafor cu buton.

semafor piata 02Astfel, spun autoritățile, nu se vor mai forma coloane de mașini, pentru a acorda prioritate câte unuia sau doi pietoni, care traversează centura la fiecare câteva minute.

semafor piata 03“Se vor desființa 8 locuri de parcare, pe ambele sensuri. Am început deja săpăturile, pentru a pune stâlpii, pe care se vor monta apoi semafoarele cu buton. Sunt la fel ca cele care funcționează de aproximativ o lună de zile pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu și estimăm că semaforul de la piață va fi funcțional la sfârșitul acestei săptămâni. După aceea, în același perimetru, se vor monta și acei stâlpi reflectorizanți, pentru a se împiedica parcarea în imediata apropiere a trecerii pentru pietoni”, a declarat Gheorghe Triboi, directorul SC Publiserv Piatra Neamț. (I.Ș.)

Articolul precedentFOTO În blocul afectat de explozie se face curățenie fără apă
Articolul următorAccident cu bărbat încarcerat la Mărgineni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.