0:00

Romaşcanii favoriţi la promovare

În cea de a treia etapă din cadrul fazei play-off a campionatului Ligii a treia de fotbal, seria A, Petrotub Roman, lidera grupei, a reuşit ce n-a izbutit pe teren propriu, consecutiv, în precedentele trei partide. A învins cu 6-2 (3-0) în deplasare pe Știinţa Miroslava, în cea mai clară victorie obținută în deplasare, în acest sezon. A urmat victoria cu 1-0, obținută greu, din penalty, cu Kosarom Pașcani, o echipă robustă, care a eliminat formaţia antrenată de Vali Avădanei și Iosif Susanu din Cupa României.

Petrotub – Kosarom 1-0 (1-0), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Greu de câștigat acasă

În penultima etapă a returului seriei I, din Liga a III-a, Petrotub a câştigat la Miroslava. De atunci, Petrotub n-a mai simţit gustul victoriei, dar nici n-a pierdut vreun meci: 0-0 cu Kosarom Paşcani, 2-2 cu Bucovina Pojorâta, 0-0 cu Dorohoi. De această dată, în meciul disputat în 3 mai, echipa pregătită de Valentin Avădanei şi Iosif Susanu a înscris la Miroslava cu vârf şi îndesat. În ultima perioadă, mai precis în precedentele 5 meciuri, echipa romaşcană a luat în deplasare de două ori mai multe puncte decât a obţinut pe teren propriu: 6 în deplasare, 3 acasă, toate cu echipe care au ajuns în play-off. Atât timp cât se menţine lideră, echipa romașcană pregătește jocurile în liniște, iar rezultatele se văd. A început faza play-off pe locul I, a pierdut 4 puncte pe teren propriu, dar continuă să conducă în prima serie din eșalonul III lupta pentru promovare. A venit victoria cu 1-0 în fața echipei ieșene, cea care ar trebui să dea aripi romașcanilor în lupta pentru promovare.  SCM Petrotub Roman ar fi putut avea un avans de 6 puncte faţă de a doua clasată înaintea celei de-a doua etape din faza play-off. Acum are doar două puncte avans faţă de echipa de pe locul secund, FC Dorohoi, dar a şi fost ajutată de jocul rezultatelor. Norocul nu ţine o veşnicie. Echipa romaşcană este obligată, prcatic, să câştige, dacă vrea cu adevărat să promoveze. Cheltuielile sunt mai mari în liga a doua, se înţelege, dar primarul Laurențiu Leoreanu a promis fotbaliștilor că va obține finanțare, dacă romașcanii vor reuși să acceadă în eșalonul secund. Să joci tot timpul în acelaşi eşalon este, cel puţin, plictisitor de la un moment dat. Competiţia sportivă are ca scop desemnarea unui învingător sau atingerea unei poziţii cât mai înalte. Altfel, nu mai are rost, iar cu această ocazie, responsabilii formației pot accesa un program UEFA de modernizare a arenei ”Moldova”, așa cum președintele Răzvan Burleanu a susținut în campania pentru alegerea șefului FRF. După o săptămână de pauză va începe şi returul, în care Petrotub va disputa două meciuri pe teren propriu dintre cele 5 câte sunt în program.

Petrotub – Kosarom 1-0 (1-0), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cetatea în așteptarea saltului calitativ

În ultimul meci al turului play-off-ului, romașcanii vor juca în deplasare cu Cetatea Târgu Neamț, pe care este obligată să o învingă, pentru a avea viață blândă în retur. Cetatea a remizat, scor 0-0, în deplasare, cu Bucovina Pojorâta, semn că lucrurile la Târgu Neamț nu stau chiar pe roze, deși Consiliul Județean a alocat luna trecută 20.000 de lei pentru susținerea echipei, suma fiind aceeași pe care consilierii județeni au votat-o și în cazul HCM Roman, finalistă a Cupei României la handbal feminin. Cetatea a avut un parcurs oscilant în play-off, după ce primarul Vasilică Harpa s-a lăudat cu faptul că echipa a fost preluată de investitorul privat Alexandru Koller. Ce investiții a făcut acesta la Cetatea, rămâne o enigmă, pentru că asocierea dintre Cetatea și CJ Neamț, vine tocmai pe fondul lipsei banilor. Dacă mai punem și faptul că echipa este finanțată și de Primăria Târgu Neamț, avem tabloul complet al unei echipe care a căutat să dea o lovitură de imagine, anunțându-l pe Alexandru Koller că a preluat echipa, pretext pentru înlocuirea antrenorilor Doru Botez și Ovidiu Marc, cu Emil Creangă și compania, decât să opteze pentru întărirea lotului în perspectiva meciurilor din play-off. La Târgu Neamț nu au fost transferați jucători capabili să susțină promovarea în Liga a II-a, managerul Emil Creangă privește totul cu ochii larg închiși, iar primarul Vasilică Harpa susține în continuare că obiectivul formației este promovarea în eșalonul secund.

Petrotub – Kosarom 1-0 (1-0), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ceahlăul II a mai câștigat un meci, dar a pierdut un antrenor

Ceahlăul II a câștigat în etapa intermediară, în play-out, cu 1-0, meciul susținut pe teren propriu, cu Sporting Suceava, prin golul marcat de Ntambue, în minutul 60. Pietrenii vor juca etapa viitoare un meci de 6 puncte în tentative lor de a se salva de la retrogradare, în deplasare, cu Aerostar Bacău. Echipa băcăuană a învins în derby-ul județului, Petrolul Moinești, în deplasare, cu 3-1 și are un moral bun înaintea disputei programată vineri, 9 mai, de la ora 18. Va fi cu atât mai greu, cu cât profesorul Gheorghe Bulacu, unul din cei mai titrați antrenori de copii și juniori din România, a anunțat că renunță să mai pregătească echipa de juniori legitimată la Ceahlăul, dar care este formată, în majoritate, de elevi ai LPS Piatra Neamț. Indiferența cu care sunt tratați antrenorii descoperitori și formatori de talente, de conducerea administrativă a Ceahlăului, care se laudă numai cu performanțele copiilor, dar care nu susțin cum ar trebui munca tehnicienilor, este una care ar trebui să dea de gândit celor ce pretind că la Centrul de copii și juniori lucrurile merg ca pe roate. Nu merg ca pe roate, pentru că lipsește tocmai recompensa materială consistentă, cointeresarea materială a antrenorilor, pentru fiecare din jucătorii promovați de tehnicienii care lucrează în ograda clubului profesionist. Directorul Toader Șteț nu poate rezolva singur toate problemele, iar suportul așteptat nu vine, pentru că ani de zile s-a mers pe entuziasmul antrenorilor și pe pofta tinerilor de a juca fotbal. Ori, performanță cu burta goală nu se poate face!

Cristi SOROCEANU

PLAY-OFF

1 Roman            14      7               5               2               23-13       26
2 Dorohoi           14      6               6               2               24-12       24
3 Cetatea           14      5               3               6               11-18       18
4 Kosarom         14      4               5               5               14-14       17
5 Miroslava        14      5               1               8               18-21       16
6 Pojorâta           14      3               4               7               11-23       13

PLAY-OUT

1    CSM Moineşti                                11    7   0   4   20-14     21    +3
2    Aerostar Bacău                              11    6   0   5   21-10     18    +3
3    Ceahlăul II                                      11    4   4   3   10-12     16    -2
4    Sporting Suceava                          12    4   1   7   15-23     13    -5
5    Bucovina Rădăuţi                          11    3   3   5   13-20     12    -3

                                                                                                             

Notă: Locurile 3, 4 și 5 vor retrograda în liga a IV-a

Articolul precedentSeminariștii pietreni, vârfuri la Olimpiada Națională de Religie
Articolul următorDan Diaconescu, campanie din jeep