Consilierii județeni se întrunesc, în prima ședință ordinară din acest an, pe 28 ianuarie. Printre proiectele de hotărâre pe care trebuie să le dezbată și să le dea votul ori nu se numără și cel care prevede „aprobarea documentației tehnico-economice aferente obiectivului de investiții «Reabilitare Teatru de joacă pentru copii» din cadrul Bibliotecii Județene «G.T. Kirileanu» Neamț”. Teatrul de Joacă din incinta Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” a fost închis în decembrie 2014, după ce, la un control al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, s-a constatat că, la amenajarea sălii inaugurate în 2009, nu a fost folosit material ignifug. Acum, pentru a repara greșeala din trecut, Consiliul Județean (CJ) Neamț trebuie să achite din banii publici 262.391 de lei, sumă care include TVA, reprezentând valoarea totală a proiectului, din care 195.600 de lei însumează lucrările de construcții-montaj. „Prin realizarea acestor lucrări va fi asigurată siguranța în exploatare și securitatea la incendiu a obiectivului menționat”, se arată în expunerea de motive care însoțește respectivul proiect de hotărâre.
Peste 250.000 de lei pentru refacerea unor lucrări plătite deja
Lucrările de refacere a sălii de la etajul al treilea al Corpului B din clădirea „G.T. Kirileanu” presupun, printre altele, replacarea pereților ușori, de compartimentare, placarea pereților din hol, replacarea stâlpilor și a grinzilor, asigurarea deschiderii corecte a ușilor, spre exterior, dar și realizarea trapei de desfumare. Ar mai trebui să fie realizate instalația iluminatului de securitate, instalațiile de limitare și stingere și instalația electrică de protecție împotriva trăsnetului. (Andreea AMARIEI)