Peste 100 de pompieri au participat la Competiția Națională „Scări pe Toaca”. Cine sunt campionii ediției 2026

Peste 100 de pompieri din întreaga țară și-au testat limitele fizice și psihice în cadrul celei de-a IV-a ediții a Competiției Naționale „Scări pe Toaca”, desfășurată în perioada 15-17 iunie, în Masivul Ceahlău.

Cei mai buni concurenți ai ediției din acest an au fost plutonierul major Ciprian Comișan de la ISU Tulcea, plutonierul adjutant șef Adrian Bursuc de la ISU Caraș-Severin și soldatul Gabriel Bizom de la ISU Suceava. Aceștia au obținut cei mai buni timpi cumulați în cele două probe ale competiției, parcurgând traseul montan în aproximativ o oră și urcând cele 519 trepte spre Vârful Toaca în mai puțin de cinci minute, echipați complet pentru intervenție.

Competiția a adunat reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din 26 de inspectorate județene.

Prima probă, „Cursa Panaghia”, a presupus parcurgerea unui traseu montan de aproximativ șapte kilometri, cu o diferență de nivel de circa 1100 de metri, pe ruta Stațiunea Durău – Cabana Fântânele – Cușma Dorobanțului – Stânca Panaghiei – Cabana Meteo. Concurenții au transportat în rucsac echipamentul necesar pentru a doua probă.

„Scări pe Toaca”, proba care dă numele competiției, a constat în urcarea celor 519 trepte către Vârful Toaca, pe o pantă cu înclinație de aproximativ 70 de grade. De această dată, participanții au concurat în echipament complet de intervenție, purtând costum de protecție, cască, mănuși, bocanci și aparat de respirat cu aer comprimat.

La categoria de vârstă 18-30 de ani, primul loc a fost ocupat de soldatul Gabriel Bizom (ISU Suceava), urmat de plutonierul major Colciar Horia Cosmin (ISU Harghita) și soldatul Dumitrel Burduhaș (ISU Neamț).

 

La grupa 31-40 de ani, victoria i-a revenit plutonierului major Ciprian Comișan (ISU Tulcea), pe locurile următoare clasându-se sergentul major Bejat Constantin Claudiu (ISU Gorj) și sergentul major Ciungu Alexandru (ISU Sibiu).

 

La categoria peste 41 de ani, podiumul a fost ocupat de plutonierul adjutant șef Adrian Bursuc (ISU Caraș-Severin), plutonierul adjutant Gabriel Kompasz (ISU Satu Mare) și plutonierul adjutant șef Dan Marius Cantea (ISU Harghita).

 

 

Un moment special al ediției din acest an a fost participarea a cinci femei pompier, toate reușind să finalizeze cu succes cele două probe.

Peste 100 de pompieri au participat la Competiția Națională „Scări pe Toaca”. Cine sunt campionii ediției 2026

 „Organizarea și desfășurarea competiției au fost posibile datorită implicării personalului din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, precum și a cadrelor Detașamentelor de Pompieri Piatra-Neamț și Târgu Neamț. Domnul colonel Ciprian Monoranu, din cadrul IGSU, șef al Direcției de Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, a monitorizat întreaga activitate. Mulțumiri speciale tuturor instituțiilor și partenerilor care au sprijinit acest eveniment, precum și sponsorilor care au asigurat premiile competiției: Parcului Național Ceahlău, Centrului Meteorologic Regional Moldova, Merlins Beverages S.R.L., Serviciului Salvamont Neamț, Consiliului Județean Neamț, Primăria Ceahlău. Și în acest an, premiile au fost asigurate de Kaufland România și ASPR (Asociația Sportivă a Pompierilor din România), drept pentru care le mulțumim și pe această cale. Felicitări tuturor participanților pentru efortul depus, rezultatele obținute și exemplul de profesionalism oferit!”, au transmis reprezentanții ISU Neamț.

Foto: ISU Neamț

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...