Între personalităţile importante pe care le-a dat ţării comuna Hangu sunt şi cele din familia învăţătorului Gheorghe Cădere, cel care a înfiinţat o societate a tuturor învăţătorilor de pe Valea Bistriţei, “Pionul” şi prima bibliotecă publică cu acelaşi nume. Acest inimos învăţător a avut 12 copii, 4 băieţi şi 8 fete. Toţi băieţii lui au ajuns personalităţi marcante ale vremii lor: Dumitru a fost inspector general în Ministerul Instrucţiunii Publice, Victor – ambasador, Nicolae – medic neurolog, Octav – avocat de mare prestigiu. Deşi toţi patru merită a fi omagiaţi pentru ceea ce au fost şi au realizat în viaţă, ne vom opri doar la Victor, personalitate mai accentuată şi care are o biografie mai interesantă decât ale celorlalţi trei fraţi.
Născut în anul 1891 (d.1980), Victor Gh. Cădere a fost jurist, politician şi diplomat român. Este absolvent al Liceului Naţional şi al Facultăţii de Drept din Iaşi şi, ulterior, face pregătire de specialitate în Franţa. Participă la Primul Război Mondial cu gradul de căpitan. A fost secretar general în Ministerul de Interne, în perioada interbelică, până a intrat în conflict cu Carol al II-lea şi a demisionat.
Având un doctorat în drept, predă la Universităţile din Cluj şi Bucureşti, apoi ajunge ambasador al României în Polonia şi Portugalia, de unde, în ziua de 3 mai 1943 – aflăm din volumul “Ţara Hangului” (Editura “Cetatea Doamnei”), semnat de Teoctist Galinescu – va transmite către Ministerul Afacerilor Externe din ţară o telegramă cu următoarele cuvinte: “România este singura ţară inamică din Balcani unde majoritatea poporului este problematică şi proamericană. Singură România a refuzat să profite de înfrângerea aliatului nostru Iugoslavia, deşi a fost invitată de Hitler să ia partea din Banat unde trăieşte o puternică minoritate română. Numai teama de Rusia menţine la putere Guvernul Mareşalului Antonescu, oameni ca Maniu şi Gheorghe Brătianu fiind ţinuţi în rezervă spre a forma Guvernul care să poată cere pacea.”
Victor Cădere a fost membru al delegației României la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) și șef al Misiunii Militare Române în Extremul Orient (1920-1921). A fost şi rezident regal al Ţinutului Dunării (1938-1939) şi şeful misiunii de repatriere a soldaţilor din Siberia şi preşedinte al Federaţiei Internaţionale a Foştilor Combatanţi (FIDAC), din care făceau parte şefi de state, prim-miniştri, generali, amirali, ofiţeri care au participat la război împotriva Puterilor Centrale.
Sub regimul comunist, a fost arestat la 7 octombrie 1952, acuzat de spionaj şi internat de către Securitate prin Ordinul nr. 60107/1952 pentru spionaj şi legături cu străinătatea, deoarece sub guvernul Antonescu fusese ministru plenipotenţiar în Portugalia. Abia în 1956 Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucureşti a emis Sentinţa nr. 1332 prin care era condamnat la 5 ani închisoare, pentru care s-a dispus însă neexecutarea. A fost închis la Jilava şi Sighet. A fost eliberat la 20 septembrie 1956.
Într-o notă a Siguranţei, din 1943, se arată: “Gh. Tătărescu a primit o scrisoare de la V. Cădere, fost min. al României la Lisabona, care a venit prin intermediul Legaţiei Elveţiei… În scrisoare, îl sfătuia să trimită oameni politici români în Anglia, uzând de orice mijloace, pt. a forma acolo un guvern al României libere, care este imperios necesar intereselor vitale ale României democrate”.
Permițându-i-se să plece din România, a emigrat în Franța, unde a lucrat ca profesor asociat la Universitatea Sorbona, prin decret semnat de Charles de Gaulle. Victor Cădere a fost membru al mai multor instituţii ştiinţifice şi academice: Academia Diplomatică Internaţională (1929), Academia de ştiinţe din Polonia (1935), Societatea Academică de Geografie (1967), Societatea Portugheză de Geografie (1967), membru corespondent al Academiei de ştiinţe Morale şi Politice din Franţa. A colaborat la prestigioase publicaţii din Europa şi America, este autor a zeci de studii şi lucrări de drept internaţional, conferenţiind la numeroase universităţi din toată lumea. A fost distins cu numeroase medalii şi ordine româneşti (Ordinul Ferdinand I în grad de comandor, Coroana României, mare ofiţer, Coroana României, cavaler cu spade şi panglică, Virtutea Militară, Steaua României, comandor) şi străine (Sfântul Sava, mare cordon – Iugoslavia, Sfântul Mormânt, mare cordon, Legiunea de onoare – Franţa, Crucea de Război, italiană, belgină şi cehoslovacă). (N. SAVA)
