Vasile Conta s-a născut la 15 noiembrie 1845 la Ghindăoani, fiu al preotului Grigore Conta. Va începe clasele primare la Târgu Neamţ (unde l-a avut coleg în primul an pe Creangă), gimnaziul la Iaşi (pe care l-a întrerupt pentru a însoţi, ca şi Eminescu, o trupă de teatru ca sufleor. Îşi continuă studiile la Iaşi, unde s-au mutat şi păinţii şi îşi ia bacalaureatul. În octombrie 1869 ia, prin concurs, o bursă de studii în Belgia, iar peste doi ani, la 10 august 1871, obţine diploma de absolvire a cursurilor comerciale “cu distincţiune şi menţiune onorabilă”. La 21 iulie 1872, Universitatea din Bruxelles îl proclamă doctor în drept.
Devine profesor universitar în februarie 1873, îşi face intrarea în Cenaclul Junimea, începe să-şi publice o parte din opera sa filozofică în revistele vremii din ţară şi străinătate. În 1879 Conta îşi depune candidatura pentru Cameră, candidând în numele Fracţiunii libere şi independente, o grupare desprinsă din Partidul Liberal (iată că şi pe atunci PL avea aripi!). Comunitatea evreiască din Iaşi, temându-se că acesta va câştiga un loc în Cameră, intervine prin prietenul său, doctorul Taussig, oferindu-i o sumă fabuloasă pentru a nu candida, 100.000 lei. Acesta a refuzat. “Eşti un prost, i-a spus doctorul, în loc să iei banii şi să te duci să-ţi cauţi de sănătate, te arunci singur la pierire. Şi pentru cine. Pentru nişte proşti care nu ştiu preţui”.
Intrarea lui Conta în Cameră, ceea ce s-a şi întâmplat, însemna respingerea articolului 7 din Constituţie care se referea la dreptul evreilor de fi cetăţeni români. Chiar şi Creangă îi scrie bucuros: “Iubite prietene, nu ştii cât ne-am bucurat noi, ieşenii, de succesul ce l-ai avut în Cameră. Eu, după cum mă cunoşti, parcă înnebunisem de entuziasm şi de, prost oi fi, dar inimă mare ce am. M-am apucat de am ţinut o şezătoare acasă cu Răceanu, Ienăchescu, Mişu Nicşoi şi te-am proclamat cel mai mare orator al nostru. Să trăieşti, că tu faci cinstire Ieşului nostru, oropsit şi blestemat de Dumnezeu şi de oameni. Frate Conta, nu ne uita şi scrie-mi când vii. Cu dragoste, Ion Creangă”.
Scurt timp a fost şi ministru al Învăţământului, dar cum proiectul său de lege prin care dorea reforme în domeniu a fost respins, şi-a dat demisia. Spre sfârşitul anului 1881 pleacă din nou la Pisa, Italia, unde mai fusese şi de unde se întorsese mai bine cu sănătatea lui din ce în ce mai şubrezită, dar după câteva luni se întoarce. La 21 aprilie 1882, la 36 de ani, firul vieţii sale tumultoase s-a întrerupt. Este adus, din Bucureşti unde locuia pe strada “Stele”, nr. 6, la Iaşi şi înmormântat la “Eternitatea”.
Iată ce scria, printre altele, Eminescu în “Timpul” din 25 aprilie 1882: “S-a săvîrşit din viaţă fostul ministru de Culte şi instrucţiune publică Vasile Conta (…) În dealmintrelea fondul caracterului lui era blând şi inteligenţa sa caldă; nici nu se putea altfel, căci era originar din ţinutul Neamţului, din acea rasă arhiromână de munteni care vorbeşte şi cugetă încă şi astăzi precum se scria în secolul al şaptesprezecelea. (…) Conta era un român get-beget şi ca atare onest în fundul inimii lui şi iubitor de adevăr”.
