Vasile Alexandrescu-Urechia s-a născut la 15 februarie 1834, în Piatra Neamţ şi a trecut în eternitate la 22 noiembrie 1901, în Bucureşti. A fost istoric, scriitor, om politic, membru fondator al Academiei Române. Era fiul lui Alexandru Popovici, clucer, judecător la Tribunalul din Piatra Neamţ, şi al Eufrosinei Manoliu. Primele studii le-a urmat la Şcoala particulară din casele boierului Dumitrache Stan din Piatra Neamţ, apoi la pensionul privat al elveţianului Ballif şi Şcoala preparandală “Trei Ierarhi” din Iaşi. În 1844, devine bursier al Academiei Mihăilene din Iaşi şi al „Societăţii pentru ajutorarea tinerilor români la învăţătură” de la Paris (1855-1857), unde îşi susţine bacalaureatul. Tot în Capitala Franţei, Urechia studiază la Facultatea de Litere (1856 – 1857) şi urmează în paralel cursurile de filosofie şi literatură de la Sorbona.
După terminarea studiilor, Vasile Alexandrescu-Urechia devine profesor de literatură română, latină şi de istorie universală la Universitatea din Iaşi (1858-1864) şi asesor la Tribunalul din Iaşi în acelaşi an. Apreciat ca o personalitate culturală excepţională, după Unirea Principatelor Urechia este numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza director în cadrul Departamentului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova, apoi preşedinte al Comitetului de Inspecţiune a Şcoalelor din Iaşi. Începând cu 1864, Alexandrescu-Urechia se mută la Bucureşti şi este numit director general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, iar până la sfârşitul vieţii va fi profesor universitar de istorie şi de literatură română la Universitatea din Bucureşti. Din 1866 îmbrăţişează cariera politică, fiind ales deputat de Tutova, Ismail, Galaţi, iar spre finalul carierei trece senator de Covurlui.
În perioada guvernului Ion C. Brătianu a îndeplinit pentru doar un an funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Înainte de decesul său, Urechia va fi ales şi vicepreşedinte al Senatului. Vasile Alexandrescu-Urechia s-a remarcat cel mai bine în domeniul academic, fiind o personalitate excepţională a culturii române. Pe 22 aprilie 1866 s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Literare Române, viitoarea Academie Române, fiind şi în repetate rânduri vicepreşedinte al acestui for ştiinţific şi cultural. A mai fost membru corespondent al Academiei spaniole, italiene şi a Institutului etnografic din Paris. La Paris a fondat ziarul unionist „Opiniunea”, organ al românilor din străinătate. În 1858 a editat ziarul unionist „Zimbrul şi vulturul”. A editat numeroase culegeri de documente şi hrisoave interne şi externe şi a scris o „Istorie a românilor” în 14 volume (1891 – 1902) şi o „Istorie a şcoalelor” în 4 volume (1892-1901), a abordat majoritatea genurilor şi speciilor literare. Urechia a donat liceului din Galaţi biblioteca şi colecţia sa de documente şi antichităţi.
