Principele Aristide Caradja s-a născut la 28 septembrie 1861 la Dresda (d. 29 mai 1955, Bucureşti) şi a fost unul din cei mai importanţi entomologi români, jurist, membru de onoare al Academiei Române. A făcut parte din familia Caradja, o familie nobilă de origină greco-bizantină, ai cărei membri au ocupat de-a lungul timpului importante funcții în cadrulImperiului Otoman, unii dintre ei fiind domnitori ai Munteniei în perioada fanariotă. Opera ştiinţifică a acestui biolog nu poate fi caracterizată altfel decât ca prodigioasă. Savantul Traian Săvulescu îl numea, încă din 1945, “Princeps biologorum Romaniae” şi, făcând un prim bilanţ al operei sale, punea o întrebare ce nu poate primi decât un singur răspuns: “3.000 de tipuri (specii, varietăţi, forme, aberaţii) descoperite şi descrise de Caradja. Câţi naturalişti sistematicieni din lumea întreagă, de la Linné încoace, pot fi comparaţi cu Aristide Caradja, în ceea ce priveşte bogăţia de material studiat şi noutăţile prezentate cunoaşterii?” Cu toate acestea, la începutul activităţii sale ştiinţifice, lucrările elaborate de el au fost privite cu neîncredere, deoarece nu avea studii superioare de specialitate. Familia îl silise să urmeze Facultatea de Ştiinţe Juridice, pentru care nu avea nici o chemare, obţinând licenţa în drept (a audiat, e drept, în paralel, şi cursuri de ştiinţe naturale). Începând din 1887, a amenajat la Grumăzeşti (Neamţ) un parc vast, cu o floră bogată, adevărat laborator de studiu al insectelor, iar în locuinţă o mare bibliotecă, în care scop şi-a jertfit toată averea moştenită. Entomologul fără diplomă, autodidactul de înaltă competenţă, a organizat sau subvenţionat numeroase expediţii în toată lumea, din Africa de Nord şi până în America de Sud, din Tibet şi până în arhipelagul Spitzbergen, fără a mai vorbi de interesantele sale cercetări din România şi din întregul continent european. Imensa lui colecţie entomologică, în care predominau microlepidopterele, domeniu în care a devenit o autoritate de nivel mondial, s-a adunat astfel de-a lungul deceniilor, iar pentru ea a conceput şi tehnici ingenioase de preparare şi conservare. Numai în materialul expediţiei lui H. Hohne în China (1917-1923), A. Caradja a identificat 91 specii noi pentru ştiinţă. Numeroşi entomologi l-au omagiat înscriindu-i numele în denumirea insectelor descoperite de ei: Etimiu Aristidella, Lambesia Caradjae etc. În acelaşi timp, s-a ridicat mult dincolo de opera de migală şi precizie a descoperirilor şi determinărilor zoologice. Pornind de la studiul fluturilor mici, a formulat ipoteze şi teorii privind evoluţia şi migraţia insectelor, mecanismul mutaţiilor speciilor şi relaţiile faună-floră, clima din trecutul îndepărtat al Pământului şi configuraţia geografică de altădată a unor tărâmuri (a arătat că Japonia a fost cândva unită cu continentul asiatic, iar peninsula Malakka, dimpotrivă, despărţită) etc. Multe dintre ideile sale au fost socotite, cum sublinia tot Traian Săvulescu, “eretice” la vremea lor, pentru a fi apoi confirmate şi considerate “profetice”. În 1930 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. In 1937, în deplinătatea maturităţii sale ştiinţifice, publică o lucrare consacrată concepţiei sale despre lume, în care dezbate cele mai importante probleme ale atomului şi ale Cosmosului.
