Constantin Istrati, savant, membru al Academiei Române (şi preşedinte al acestei instituţii), întemeietorul şcolii de chimie organică de la Universitatea bucureşteană, s-a născut la 5 septembrie 1850 la Roman (d. 29 ianuarie 1918, Paris), a urmat cursurile Institutului franco-german din Bacău şi ale Pensionului francez Meltz din Bucureşti. La îndemnul lui Grigore Cobălcescu (alt mare savant), se înscrie la Institutul Academic din Iaşi.
Vizita doctorului Carol Davilla la şcoala unde învăţa, expunerea acestuia despre necesitatea formării unei şcoli de medicină românească îl influenţează, determinându-l pe Istrati să plece la Bucureşti pentru a urma cursurile Şcolii de medicină militară, aici dovedindu-se a fi un elev strălucit. Urmează apoi facultăţile de medicină şi de ştiinţe din Bucureşti, devenind în anul 1872 ajutor de asistent al doctorului Bernath. În anul următor susţine concursul de medic extern la Spitalul Civil, iar în 1875 pe cel de intern. În 1877 îşi ia doctoratul în medicină cu teza „Cremaţiunea cadavrelor”.
Participă ca medic militar la războiul de independenţă, în calitate de şef de secţie la un spital al Crucii Roşii din România. Aici s-a îmbolnăvit de tifos exantematic, dar a fost salvat de la moarte de un alt medic, coleg al său, dr. Mihail. După terminarea războiului face practica medicală la Bucureşti şi scrie lucrarea „Locuinţa ţăranului român”. În anul 1879 plecă în Franţa pentru desăvârşirea pregătirii sale ştiinţifice în domeniul chimiei, audiind cursuri la Sorbona şi la College de France, lucrând, în acelaşi timp, în laboratoarele de cercetare chimică Wurtz şi Freidel.
Îşi ia licenţa în chimie în 1881, iar doctoratul în 1885 cu teza „Despre etilbenzinele clorate şi despre unele observaţii privind punctele de fierbere în seria aromatică”. În anii următori este profesor la Facultatea de medicină din Bucureşti, şef de catedră la facultatea de chimie organică de la facultatea de ştiinţe, inspector general şi secretar general în Ministerul Instrucţiunii Publice, devenind apoi ministru în mai multe departamente, lucrări publice, instrucţie, domenii, agricultură, industrie şi comerţ. Pentru rezultate remarcabile obţinute în cercetarea ştiinţifică, apreciat ca întemeietor al învăţământului superior românesc în domeniul chimiei, este primit în Academia Română ca membru corespondent în 1889 şi membru titular în 1899.
Timp de trei ani, în perioada 1916-1918, este preşedintele Academiei Române. Constantin Istrati este autorul a numeroase studii şi lucrări ştiinţifice din domeniul chimiei. În 1891 a publicat manualul şcolar „Curs elementar de chimie”, apreciat ca fiind cel mai bun în acea vreme în Europa, volumul fiind tipărit apoi în limbile franceză şi spaniolă. Chiar marii chimişti ai lumii, contemporani lui, precum celebrii Mendeleev, Hoffmann şi Friedel, i-au trimis felicitări pentru acest manual.
El este autorul biografiilor altor mari personalităţi ale vremii sale: Carol Davilla, Ion Ghica, Gheorghe Asachi, Theodor Aman. A înfiinţat în anul 1890 Societatea Română de Ştiinţe şi a editat, în 1892, primul număr al Buletinului acesteia. El a înfiinţat Parcul Libertăţii din Bucureşti, parc în care acum se află un monument în memoria sa. Plecat în Franţa în 1917 împreună cu alţi intelectuali români (universitari, senatori, deputaţi) pentru a susţine interesele României în faţa puterilor Antantei, moare la Spitalul Institutului „Pasteur” din Paris la 29 ianuarie 1918. Este incinerat la crematoriul din Cimitirul Père-Lachaise.
