De frica unei explozii, o femeie din Bicaz a sunat astăzi, 7 octombrie, la 112, să anunțe că arde baraca de lângă proprietatea ei, în care locuiește un bărbat. După apelul de la ora 13.15, au fost trimiși pompierii voluntari de la SVSU Bicaz, care au constatat că în baraca de pe strada Stadionului ardea butelia și aragazul. Dar și un echipaj de militari cu o autospecială de la Piatra Neamț, pentru a interveni în caz de explozie. Cel care locuiește în baracă n-a mai îndrăznit să facă nimic, când a văzut că, după ce a schimbat butelia și a uitat o garnitură, improvizația i-a luat foc. Așa că a ieșit și a așteptat salvatorii.
„Când au ajuns pompierii militari, incendiul fusese limitat de voluntarii de la SVSU Bicaz. Militarii au scos butelia din bucătăria improvizată în baracă și au stins incendiul, care a distrus aragazul și mobilierul. Cauza probabilă ar fi scăpările de gaze”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Acum, locatarul barăcii ar trebui să-și „organizeze” interiorul în așa fel încât să nu se mai pună în pericol nici pe el, nici pe vecini. (C.I.)