Reținut de polițiști pentru că și-a bătut concubina

Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Săvinești, a fost reținut de polițiști, ieri, 6 octombrie, după ce și-a bătut concubina. Femeia, în vârstă de 59 de ani, din comuna Ceahlău, a fost cea care a cerut ajutorul polițiștilor. Echipajul care a făcut cercetările a constatat că scandalul a apărut pe fondul consumuui de alcool și a neînțelegerilor ivite. Agresorul a fost identificat de polițiștii din Săvinești, care apoi l-au dus la sediu, pentru audieri. „În urma investigațiilor efectuate, a reieșit că, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri survenite, un bărbat de 65 de ani, din Săvinești, ar fi lovit-o pe concubina sa cu pumnii și picioarele în zona capului, a corpului. Cel în cauză a fost identificat și condus la sediul poliției pentru audieri, iar, în baza probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violență în familie”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Astăzi, individul va fi dus la parchet cu propunere de luare a unei măsuri preventive. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...