Un tânăr din comuna Săbăoani reușit o performanță greu de egalat, în condițiile în care, după testarea care să dovedească consumul de alcool, rezultatul a fost 0.
Șoferul a intrat pașnic pe strada Păcii din localitatea natală, după care, cuprins de un spirit războinic, a intrat în coliziune cu autoturism parcat, apoi a încercat rezistența unui cap de pod, în final accidentând un localnic, care stătea liniştit în faţa porţii casei sale, potrivit informaţiilor furnizate de subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
În urma coliziunilor successive tânărul a reuşit să avarieze autoturismul parcat, propria maşină şi l-a băgat în spital pe bărbatul de 73 de ani, aflat în faţa porţii.
A.C.