Tudor-Alexandru Savin, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț a reușit un rezultat extraordinar. Elevul pregătit de profesoara Aloma Maria Veiss a câștigat locul I la Olimpiada Națională de Biologie, dar ceea ce poate impresionează chiar și mai mult este este punctajul obținut: 100 de puncte la proba practică și 99 de puncte la proba teoretică.
În spatele acestei performanțe sunt ore de pregătire intensă, studiu dedicat și timp liber sacrificat, așa cum numai performerii știu să o facă.
„Tudor este un elev foarte bine pregătit, care tratează orice subiect cu mare atenție și cu dorința de a înțelege și de a corela tot ce se poate. Perseverența, munca susținută, gândirea clară și curiozitatea l-au ajutat să obțină acest rezultat.
La Olimpiada de Biologie – etapa Națională sunt două probe: proba practică, unde a obținut punctajul maxim de 100 de puncte și proba teoretică, unde a obținut 99 de puncte.
Astfel, Tudor Savin a obținut cel mai mare punctaj, 199 de puncte, dintre toți cei 240 de participanți ai claselor IX-XII, la această etapă.
Îl felicit din tot sufletul și îi doresc mult succes în tot ceea ce își propune să facă!”, ne-a declarat prof. Aloma Maria Veiss.
Angela Croitoru