Percheziţii şi reţineri pentru înşelăciuni prin metoda Accidentul

Polițiștii din Iași au efectuat, joi, 20 iulie, 4 percheziții la persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda „Accidentul”, acţiuni care s-au soldat cu reţinerea a doi suspecţi. Percheziţiile derulate de polițiștii Secției 3 Poliție Iași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au avut loc la un penitenciar şi la 3 locuințe din Iași, Bacău și Holboca.

„Din cercetări a rezultat că doi bărbați ar fi comis 5 infracțiuni de înșelăciune și tentativă la înșelăciune prin metoda Accidentul. În urma perchezițiilor, au fost ridicate sume de bani, susceptibile a proveni din săvârșirea infracțiunilor, telefoane mobile, cartele SIM și înscrisuri”, precizează IPJ Iaşi, citat de IGPR.

De asemenea, polițiștii au reținut doi bărbați pentru 24 de ore, urmând ca vineri, 21 iulie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, cu propuneri legale. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...