diicot sigla 02Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, împreună cu procurorii Direcției DIICOT-Biroul Teritorial Neamț, fac cercetări într-un dosar penal cu acuze de săvârșire a infracțiunilor de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor și șantaj în formă continuată. O percheziție domiciliară a avut loc pe 23 noiembrie, în Bârlad.

Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022, un bărbat, utilizând un cont fals pe o rețea de socializare, ar fi abordat două persoane vătămate minore, pe care le-ar fi determinat să realizeze și să-i transmită imagini în ipostaze sexuale explicite. După ce ar fi intrat în posesia acestora, le-ar fi cerut persoanelor vătămate să continue să producă și să-i trimită și alte materiale pornografice de același fel, amenințându-le că, în caz contrar, le va distribui pe internet pe cele deja primite”, anunță Poliția Neamț.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Neamț și Vaslui și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui.

(G.S.)

Articolul precedentFostul premier Florin Cîțu și foștii miniștri Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă cercetați de DNA în legătură cu vaccinurile COVID
Articolul următorDGASPC Neamț anunță finalizarea proiectului „Mobilitate fără bariere pentru copii cu dizabilități”, cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.