În această dimineață (3 august), procurorii DIICOT Pitești și ofițerii specializați în combaterea criminalității organizate au făcut 42 de percheziții în mai multe județe (Argeş, Buzău, Satu-Mare, Bacău, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Constanţa, Dâmboviţa) şi în municipiul Bucureşti, dintre care 15 la domiciliile unor persoane fizice, 23 la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și 4 la sediile unor instituții publice. Scopul acțiunii a fost, conform comunicatului DIICOT, ” destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare și spălare a banilor”. Nouă suspecți (6 turci și 3 români) și 10 martori au fost duși la audieri, la sediul DIICOT Pitești, dar în cauză sunt cercetate și 7 persoane juridice. Prejudiciul în dauna bugetului de stat, estimat până acum de anchetatori, este de 10 milioane de lei.
”În cauză există suspiciunea rezonabilă că grupul infracțional organizat a fost constituit pe patru paliere, pe primul palier aflându-se doi cetățeni turci (inițiatorii și liderii grupului grupului) care au avut rolul de a înregistra în contabilitatea societății comerciale administrate operațiuni comerciale nereale de aprovizionare cu nucă în coajă și miez de nucă, în scopul diminuării taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe profit datorat bugetului de stat”, se arată în comunicatul DIICOT.
”Un alt scop al inițiatorilor grupului infracțional organizat a fost scoaterea din patrimoniul societății administrate și însușirea sumelor de bani ce reprezintă prețul mărfurilor menționate în facturile înregistrate în contabilitate. Pe al doilea palier al grupului infracțional organizat s-au situat administratorii a două societăți comerciale (cu sediile în mun. Buzău, respectiv mun. Brăila), care au avut rolul de a emite facturi fiscale fictive către societatea liderilor grupului infracțional organizat cuprinzând operațiuni comerciale nereale. Pentru a crea o aparență de realitate a operațiunilor comerciale înregistrate în contabilitatea societății comerciale administrate de către liderii grupului, administratorii societăților comerciale aflate pe al doilea palier au înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale de aprovizionare cu nucă în coajă și miez de nucă de la societăți comerciale aflate pe al treilea palier al grupului. Pe ultimul palier al grupului infracțional organizat s-a situat un cetățean român care a avut rolul de a retrage din conturile bancare ale societăților aflate pe al treilea palier al grupului infracțional organizat sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare”.
Procurorii au mai stabilit că, în ultimii 6 ani, liderii grupului au exportat miez de nucă în Turcia, în baza unor documente care certificau că marfa este din România, când de fapt provenea din Chile și Ucraina. (C.M.)