Șapte persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, și o alta a fost plasată sub măsura controlului judiciar după 17 percheziții domiciliare efectuate în județul Bacău.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bacău, polițiștii BCCO Bacău, alături de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău, „au documentat activitatea infracțională a unor persoane implicate în două dosare penale, vizând fapte precum trafic de minori, viol, viol asupra unui minor, lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv tâlhărie calificată, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive”.
Conform comunicatului: „Din cercetările efectuate în prima cauză a rezultat că, în perioada decembrie 2023 – 2025, trei persoane (două cu vârsta de 24 de ani și una de 52 de ani) ar fi recrutat două victime minore, de 13 și 17 ani, pe care le-ar fi transportat și adăpostit în diverse locații, situate în municipiul Bacău și în județele Iași și Suceava, obligându-le la practicarea prostituției în beneficiul lor material.
În acest context, una dintre persoanele cercetate, de 24 de ani, simulând sentimente de dragoste și profitând de ascendentul moral asupra victimei de 13 ani, ar fi întreținut cu aceasta la diferite intervale de timp, relații sexuale, împrejurare în care i-ar fi oferit pentru consum, canabis (drog de risc). Aceeași persoană cercetată ar fi lipsit de libertate o minoră, de 17 ani, interzicându-i părăsirea locației unde era adăpostită pentru practicarea prostituției.
Din probatoriul administrat a mai rezultat că, la sfârșitul lunii decembrie 2023, persoana cercetată, de 52 de ani, ar fi întreținut un raport sexual cu minora, de 17 ani, prin constrângere psihică (amenințând-o cu expunerea la frig pe timpul nopții)”.
În cadrul celei de-a doua cauză, urmărirea penală a scos la iveală că, în perioada 2023-2024, două persoane, în vârstă de 19 și 20 de ani, ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut droguri de mare risc (3-CMC, cristal) și substanța psihoactivă 2MMC, distribuită consumatorilor din județul Bacău.
„De asemenea, în sarcina acestora s-a reținut că, la data de 30 iunie 2023, aflându-se pe o stradă, din municipiul Bacău, ar fi sustras prin violență (folosind un cuțit și o substanță iritant -lacrimogenă) de la o persoană două doze de drog de mare risc. Cu privire la alte două persoane cercetate, de 19 și 53 de ani, s-a stabilit că în perioada 2023 – 2025, la anumite intervale de timp, ar fi deținut, manipulat și vândut substanțe psihoactive (2MMC), una dintre acestea comercializând și diferite cantități de canabis (drog de risc)”, potrivit comunicatului.
În urma perchezițiilor efectuate la data de 16 februarie, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de substanțe interzise, obiecte cu urme de substanță, cântare electronice, grindere, un pistol airsoft, o macetă, peste 103.000 de euro, 26.700 de lire sterline și 75.000 de lei, precum și alte probe. 9 persoane au fost reținute, iar față de o persoană a fost luată măsura controlului judiciar.
Astăzi, 17 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău a decis arestarea preventivă pentru 7 persoane, pe o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost sprijinită de polițiști și jandarmi din Bacău și Neamț.
Denisa POPA
Foto: IPJ Bacău