Șase percheziții domiciliare în dosare de trafic de droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, coordonați de procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat în data de 3 aprilie, șase percheziții domiciliare în județele Bacău și Satu Mare. Acțiunile s-au desfășurat în cadrul a două dosare penale ce vizează infracțiuni grave, precum traficul de droguri de risc și mare risc, dar și efectuarea de operațiuni neautorizate cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bacău: „Din probatoriile administrate a reieșit faptul că, în perioada ianuarie – martie 2025,  4 persoane cercetate, cu vârste cuprinse între 21 și 28 de ani, ar fi procurat, deținut și  comercializat diferite cantități de droguri de risc (canabis), de mare risc (substanță cristalină 3-CMC) și substanțe psihoactive (4BMC) către consumatori, din județul Satu Mare, cu sume cuprinse între 350 și 600 de lei”.

În timpul perchezițiilor, autoritățile au descoperit și ridicat droguri, precum canabis și substanțe cristaline, plicuri ziplock, cântare de precizie, grindere și alte obiecte utilizate în activitatea infracțională, care vor fi folosite ca probe în anchetă.

„La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea a două persoane cercetate, de 21 și 23 de ani, iar procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au reținut alte două persoane, de 22 și 28 de ani”, potrivit IPJ Bacău.

La data de 4 aprilie, Tribunalul Bacău și Tribunalul Satu Mare au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele acestora.

La acțiuni au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, care au oferit sprijin operativ.

Denisa POPA

Foto: IPJ Bacău

Autor:

Ultima ora

Mașină de 70 000 de euro, furată din Spania, descoperită de polițiști în Neamț

Un autoturism în valoare de aproximativ 70 000 de...

Bărbat găsit mort pe marginea unui șanț, în Gârcina

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a...

ISU Neamț, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor

Salvatorii din cadrul ISU Neamț au urcat pe podium...

Botoșani. Șapte tineri arestați pentru trafic cu canabis și cristal! Își racolau clienții pe internet.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună...

Neamț. Urmărit internațional, un dealer de cocaină britanic, a fost depistat la Roman!

Joi,14 mai 2026, în urma activităților operative, polițiștii Direcției...