politia perchezitii 02ACTUALIZARE: Perchezițiile efectuate marți (22 septembrie) de procurorii DNA în județul Bacău ar viza verificarea modului în care au fost achiziționate mai multe turbine eoliene, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Procedurile de achiziție și montaj pentru 5 turbine eoliene au fost derulate de o societate din localitatea suceveană Gălănești, în cadrul unui proiect de modernizare a unei fabrici de procesare a laptelui.

Conform surselor citate, o parte dintre componentele pentru turbinele eoliene ar fi fost achiziționate în anul 2011 de la o firmă specializată din județul Bacău. Achiziția s-a făcut prin intermediul unor societăți de tip paravan, deși din verificări a reieșit că între firma furnizoare și beneficiar au existat relații comerciale directe. (ZCH NEWS)

ŞTIRE INIŢIALĂ: Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind fraudarea fondurilor europene.

“În cursul zilei de 22 septembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 3 locații situate în județul Bacău, reprezentând sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare“, se precizează în comunicatul de presă al Biroului de Informare şi Relaţii Publice al DNA. (ZCH NEWS)
Comunicatul DNA, AICI.
Articolul precedentFemeia accidentată la Vânători – în comă profundă
Articolul următorBICAZ: Elevi „transferați”, din cauză că li se dărâmă școala!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.