WhatsApp Image 2022 01 18 at 15.44.52Astăzi, 18 ianuarie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat cinci percheziții domiciliare, în județul Iași, la persoane bănuite de trafic de persoane și trafic de minori.

„Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2019, mai multe persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, structurat, bazat pe relații de rudenie și interese comune, care ar fi acționat în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracțiuni de trafic și exploatare a unor victime, vulnerabile financiar și emoțional.

WhatsApp Image 2022 01 18 at 15.45.02Astfel, membrii grupării ar fi racolat, transportat pe teritoriul mai multor state europene, cazat și înlesnit practicarea prostituției pentru mai multe victime minore și majore, iar foloasele materiale obținute ar fi fost însușite, în totalitate, de către membrii grupării”, precizează comunicatul DIICOT.

În urma percheziţiilor, 10 persoane au fost conduse la audieri.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Angela Croitoru

Articolul precedentCreșteri de cazuri Covid în Moldova, Suceava este pe locul III în țară
Articolul următorNeamț: 146 de gospodării au rămas fără curent electric la Urecheni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.