PER vrea trolee și autobuze electrice

Pe adresa Consiliului Județean Neamț a fost trimis un document semnat de conducerea locală a Partidului Ecologist Român. Mai mult decât discretă în manifestări, de data aceasta filiala locală a descoperit că este nevoie de ”îmbunătățirea radicală a aerului nociv”, așa că propune extinderea traseelor cu trolee și achiziționarea de autobuze electrice. Pentru acuratețe, vă prezentăm întregul comunicat, așa cum a fost el conceput, cu toate virgulele, noi adăugând doar diacriticele necesare. Doar așa putem înțelege toate subtilitățile textului, precum și profundele sale implicații în toate domeniile de activitate.

”În atenția domnului președinte Culiță Tărâță

Prin prezenta, venim cu rugămintea de a analiza posibilitatea și implementarea extinderii transportului ecologic, în municipiul P. Neamt și comunele limitrofe, astfel:

P. Neamț – Com. Alexandru cel Bun;
P. Neam
ț – Com. Girov;
P. Neam
ț – Com. Gârcina;
P. Neam
ț – Oraș Roznov.

De asemenea, găsirea unor soluții (fonduri europene, etc.) pentru introducerea în P. Neamt a autobuzelor electrice, care au o autonomie de 250 Km. (ex. Brașov și Suceava).

Vă rugăm, să dați prioritate de urgență acestor solicitări venite din partea Partidului Ecologist Român-Filiala Neamț, pentru îmbunătățirea radicală a aerului nociv, care provine de la mijloacele de transport în comun, cu combustibil lichid (benzină și motorină). Să luăm în considerație faptul că avem copii, nepoți, persoane în vârstă, a căror viață sănătoasă depinde de aerul pe care-l respiră.

Ne dorim ca orașul nostru, să fie curat, nepoluat, și să atragă cât mai mulți turiști care să admire peisajul de basm, istoria și geografia acestor locuri încărcate de cultura și viața monahală.

Ne exprimăm speranța că solicitarea noastră va fi un punct important pe agenda d-vstră de lucru și sperăm într-o colaborare foarte bună în domeniul ecologic, atât pe ramura vieții de zi cu zi cât și în dezvoltarea armonioasă a agriculturii, silviculturii și a unui mediu ambiant, așa cum l-au lăsat strămoșii noștri.

Întocmit, secretar – E. Iacob
Cu respect, Pre
ședinte Filiala Neamț – Partidul Ecologist Român Mihai Cosma” (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Secretarul general la PSD renunța la funcția de consilier județean pentru un post bine plătit

PSD Neamț, una dintre filialele respectabile ale partidului la...

Început victorios pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj

Campionatele Mondiale de Canotaj se desfășoară între 24 și...

Bacău. 86 de kilograme de trufe fără documente legale confiscate de polițiști

Un bărbat de 47 de ani, din localitatea Măgura,...

O decizie șoc cu termen-limită pentru consilieri: astăzi trebuie să aleagă între mandat sau funcție

O reglementare, apărută deja în Monitorul Oficial, tulbură grav...

Început victorios pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj

Campionatele Mondiale de Canotaj se desfășoară între 24 și...

Bătaie încheiată cu cinci rețineri la Bozieni

Cinci persoane au fost reținute în urma unei altercații...

Ploi și vijelii în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări cod...