bani camatari42 de percheziții au loc în această dimineață de 31 octombrie  în Iași pentru destructurarea a două grupări infracționale organizate specializate în acordarea de bani cu camătă. Perchezițiile sunt efectuate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași.

Potrivit infomațiilor furnizate de DIICOT, “Membrii celor două grupări  infracționale organizate ar fi acordat împrumuturi cu camătă doar acelor persoane despre care ar fi avut informații că sunt solvabile”,

Categorie în care se înscriu persoane care ar deține imobile, sau care ar avea diverse afaceri, împătimiți ai jocurilor de noroc, persoane care ar lucra în instituții publice și infractori.

Valoarea camatei pretinse celor împrumutați varia între 20 și 120%, uneori ajungând la 400%.

“După identificarea persoanelor pretabile acordării de împrumuturi, membrii grupării le-ar fi verificat prin diverse legături, în ceea ce privește posibilitatea acestora de a returna împrumuturile sau posibilitatea obținerii unor importante suprafețe de teren.

În vederea realizării acestui scop, membrii grupului infracțional organizat ar fi acordat, ca îndeletnicire, fără a fi autorizați în condițiile legii, împrumuturi cu dobânzi semnificative, fiind identificate peste 50 de persoane vătămate.

După acordarea împrumuturilor, membrii celor două grupări infracționale ar fi început să pună presiune asupra persoanelor vătămate, în scopul recuperării sumelor împrumutate și a cametelor, ar fi recurs la amenințări cu acte de violență sau la lipsiri de libertate. 

Pentru a da o aparență de legalitate a împrumuturilor, membrii grupării infracționale ar fi determinat persoanele vătămate să încheie inițial contracte de împrumut, în care era trecută suma împrumutată și camăta, iar ulterior ar fi încheiat contracte de dare în plată, prin care ar fi intrat în posesia unor suprafețe importante de teren, a căror valoare depășeau și de 10 ori valoarea împrumutului acordat”, precizează procurorii DIICOT.

Angela Croitoru

Articolul precedentL4 După 10 runde, 4 echipe ocupă locul 2, cu 22 de puncte
Articolul următorElevii s-au întors în bănci, pentru cel mai lung modul de cursuri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.