Acordarea, în ianuarie anul acesta, a unei a 13-a pensii celor cu venituri mici nu-i afectează în compensarea cu 90% a medicamentelor. Un normativ valabil cu 1 ianuarie 2022 stabilește clar că „pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B”. Documentul a preluat valoarea noii pensii sociale de 1.429 lei, care a fost majorată de la 1.299 lei.
În HG 1289/2021 se clarifică faptul că nu sunt luate în calcul alte venituri, decât pensia, pentru încadrarea în compensarea de 90% a medicamentelor. Pe cale de consecință, nici a 13-a pensie ce va fi acordată luna aceasta, nu va fi luată în calcul și pensionarii cu venituri mici pot primi de la medici rețetele compensate ca și până acum. „Ajutorul financiar acordat pensionarilor în luna ianuarie 2022, potrivit OUG nr. 132/2021, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizație socială, acesta suportându-se de la bugetul de stat, astfel că nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de 1.429 lei/lună inclusiv până la care pot fi eliberate prescripții medicale în cadrul Programului social al guvernului de compensare cu 90%”, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Prin urmare, nimic n-ar trebui să-i împiedice pe medici să le elibereze pensionarilor rețete maxim compensate. Mai ales că n-a fost mărit pragul de 330 lei lunar aferent rețetelor maxim compensate.
C.I.