permis de conducereConform anunțului făcut de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, toate documentele – eliberate de autoritățile publice, își mențin valabilitatea, chiar dacă expiră în perioada stării de urgență.

Așadar permisele de conducere, autorizațiile de circulație provizorie precum și dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare și permiselor de conducere care vor expira pe perioada stării de urgență vor fi considerate valabile pe întreg teritoriul României.

Cererile de preschimbare pot fi depuse într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență”, se arată în comunicatul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. ”Aceleași reglementări se vor aplica și documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare/examinare/preschimbare permis de conducere (certificat de autenticitate, documentul emis de unitatea medicală autorizată – fișă medicală, dosar școlarizare etc) care vor expira pe perioada stării de urgență”.

C.M.

Articolul precedentŞTIRI OFICIALE: 906 persoane infectate, 13 decese
Articolul următorFOTO: Au început controalele în stradă, în municipiul Piatra Neamț