Pelerinaj de Sf. Dimitrie cel Nou pe colina Patriarhiei

Pelerinaj

Pelerinajul anual la sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, celebrat pe 27 octombrie, se va desfășura de joi până la marțea viitoare, prilej cu care Patriarhia Română va organiza mai multe manifestări. Joi, 24 octombrie, la ora 11, pe bulevardul Regina Maria, va avea loc procesiunea Calea Sfinților cu moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou. Tot de la ora 11, de la Biserica Sfântul Spiridon Nou, vor fi aduse în procesiune sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Artemie, general în armata Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care se află spre venerare la Mănăstirea Căldărușani din apropierea Bucureștilor. Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce din piatră de la baza colinei Patriarhiei, unde, la ora 11,30, va avea loc întâmpinarea icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și din moaștele Sfintei, precum și a icoanei istorice a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduse la București de o delegație a Bisericii Greciei condusă de mitropolitul Corintului, Dionisie. (Agerpres)

Autor:

Ultima ora

Platforma e-SănătateaMea ar putea fi funcțională din toamnă

Platforma e-SănătateaMea, care promite să ofere pacienților acces online...

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...