Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență (SJU) Neamț au avut, în februarie, o întâlnire pe care managerul instituției, Liviu Negelschi, a numit-o „tripartită”, care a avut ca scop stabilirea pașilor pe care mai trebuie să-i parcurgă Pediatria până va fi redată pacienților și personalului medical în bune condiții. Până acolo, însă, drumul nu pare lipsit de un timp de așteptare considerabil.
“La întâlnire a participat conducerea SJU, cea a Consiliului Județean, cât și reprezentanții asocierii de firme Edamed, care se ocupă de lucrările de la Pediatrie. Cei de la Edamed s-au angajat că pot termina lucrările în termenul contractual, cu tot cu suplimentări, până în februarie 2019. Mă refer aici la lucrările pentru toată secția de Pediatrie, care însumează investiții de 14 milioane de lei“, a precizat managerul Negelschi.
Totuși, cu mult mai devreme ar trebui dat în folosință corpul C al Pediatriei, unde tocmai de pe la sfârșitul anului trecut se dădeau asigurări că acesta va fi dat la cheie (detalii, AICI; AICI și AICI). Acum, nu se mai încumetă nimeni să mai dea o dată precisă tocmai pentru că, după ce în câteva săptămâni lucrările de la corpul C o să fie gata, va începe un alt demers. Cel al achizițiilor pentru dotarea lui, fiind estimate investiții necesare de aproximativ 2,8 milioane de lei. (T. MARIAN)