Pe urma drogurilor, la un liceu din Piatra-Neamț

forestier 2014 05_resizePe adresa redacției, un cititor ne-a semnalat că la Colegiul Tehnic Forestier Piatra Neamţ a avut loc o agresiune, în care victima ar fi fost o elevă a unității de învățământ. Întâmplarea, relatată de cel care a semnalat incidentul, s-ar fi întâmplat pe fondul faptului că eleva agresată ar fi refuzat să distribuie droguri pentru niște posibili dealeri. Informația prezentată în această formă necesita niște clarificări, mai ales că în Piatra-Neamț, nu în urmă cu mult timp, un traficant care vindea droguri liceenilor a fost arestat. Directorul liceului, prof. Mihai Pavăl, a declarat că, în parte, informațiile se confirmă.

„A venit un ofițer de la Poliția Locală, de la Ordine Publică, să spună că fata (elevă a Colegiului Tehnic Forestier – n.r.) a fost agresată, dar nu la școală. Ea stă în gazdă, acolo ar fi agresat-o niște străini. Cu fata am vrut să vorbesc, dar nu a venit la școală (vineri, 20 ianuarie – n.r.). E o fată din anul I, de la profesională. Aștept să vedem, după 24, ce e cu ea, unde este… E de prin Tarcău, Brateș. Polițistul a venit să mă întrebe ce e cu ea. Cei de la Poliție, presupun că fata ar fi fost solicitată să distribuie droguri.  Ea ar fi refuzat să mai distribuie și acolo, pe strada ei, s-ar fi întâmplat o agresiune”, a spus Mihai Pavăl, directorul Colegiului Tehnic Forestier. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Senatul elimină admiterea dublă la liceu. Evaluarea Națională rămâne singurul examen pentru clasa a IX-a

Marți, 8 septembrie 2026, senatorii au eliminat prin vot,...

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...