… pe scurt ….

A născut în ambulanță

O tânără de 16 ani, gravidă în 7 luni, a născut în ambulanță, în timp ce se îndrepta spre Spitalul „Cuza Vodă” din Iași. „Am fost solicitați să intervenim în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 0.16, la domiciliul unei tinere în vârstă de 16 ani, însărcinată, care intrase în travaliu. În drumul spre spitalul Cuza Vodă din Iași, pacienta a născut în ambulanță”, a precizat dr. Dorice Albu, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Neamț. Tânăra a fost internată la secția Obsetrică – Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

Avalanșă de agresiuni la UPU

În numai trei zile, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Neamț au ajuns nici mai mult nici mai puțin de 20 de persoane, după ce au căzut victime ale unor agresiuni, cel mai probabil pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În majoritatea cazurilor a fost vorba de leziuni minore, iar pacienții au fost lăsați să plece acasă, imediat după ce li s-au acordat îngrijirile medicale necesare. În stare ceva mai gravă a fost un bărbat de 44 de ani din comuna Ceahlău, care a fost transportat cu ambulanța la Neurochirurgie la Iași, după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral și o fractură craniană, cu înfundare parietală stânga. Tot pe un pat de spital, dar la Piatra Neamț, a ajuns și un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Rediu, care a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței și un traumatism cranio-facial. După ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, bărbatul a fost internat la secția Urologie a SJU Piatra Neamț.

Grupaj de A. SÎRBU

Autor:

Ultima ora

Andrei Bocancea, pompier nemțean, vicecampion național la concursul „Cel mai puternic pompier”

Pompierii nemțeni au obținut rezultate importante la etapa națională a competiției „Cel mai puternic pompier”, desfășurată în perioada 8-9 iulie, la Alba Iulia. Soldatul Bocancea Andrei, din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț, a urcat pe podium, cucerind medalia de argint la categoria de vârstă sub 30 de ani.

Verificările inspectorilor antifraudă fiscală vor fi înregistrate audio-video

Controalele efectuate de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din...

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Știre actualizată. Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...