Pasajul tomberon

pasaj piatra neamt

Pasajul din buricul frumosului oraș turistic Piatra Neamț s-a transformat într-un tomberon. Ca să mergi 20 de metri prin respectivul pasaj îți trebuie un stomac tare și un nas înfundat. Pe lângă starea deplorabilă în care a ajuns locul, „hunii” din urbe au contribuit cu deșeuri și cu ceva distrugeri. Și pentru că este vorba despre sănătatea pietrenilor, care este pusă în pericol de bomba subterană, am încercat să aflăm de la Direcția de Sănătate Publică Neamț dacă s-a implicat în vreun fel în rememedierea situației.

Directorul Dan Morenciu nu a fost de găsit, asemenea nici ofițerul de presă. Am sunat la Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică, de acolo cu „săgeată” către Compartimentul Evaluarea Factori de Risc din Mediu. Acolo, ne-a răspuns altcineva care ne-a informat despre concediul de odihnă al doctoriței Elena Șerban, responsabil pe departamentul amintit. În realitate, așa cum ne-a d-na. secretară Mihăilescu, care se pare că este mai bine informată decât directorul DSP, n-au fost făcute sesizări sau reclamații cu privire la situația deplorabilă din pasaj. Până când, în inventarul DSP Neamţ apare vreo reclamație, nu putem decât să arătăm specialiștilor din sănătate, de ce în minunatul pasaj există „factori de risc pentru mediu”. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...