Partidul Mişcarea Populară – Comunicat de presă

Partidul Mişcarea Populară i-a cerut, astăzi, 3 martie a.c., premierului Victor Ponta să-şi depună mandatul, ca o consecinţă a destrămării USL, alianţă legitimată în 2012 de cetăţeni să desemneze premierul şi să formeze Guvernul. Aceasta este una dintre poziţiile adoptate, luni, de Colegiul Executiv Național al Partidului Mişcarea Populară, prezentate într-o conferinţă de presă de preşedintele partidului, Eugen Tomac, şi de deputatul Elena Udrea. Partidul Mişcarea Populară consideră că Victor Ponta ocupă ilegitim funcţia de prim-ministru, iar demisia acestuia se impune atât din punct de vedere moral, cât şi legal.

„Conform Articolului 103 din Constituţie, primul ministru este desemnat de Preşedinte și este propus de partidul sau alianţa care câştigă alegerile, în acest caz, fiind vorba de USL, o alianţă care nu mai există. Victor Ponta ocupă ilegitim funcţia de prim-ministru. Negocierile sale cu diverse partide pentru a forma un nou guvern şi pentru a obţine majoritatea în Parlament sunt ilegitime”, a declarat deputatul Elena Udrea. Aceasta a precizat, totodată, că „nu este vorba despre o remaniere guvernamentală, ci despre o nouă învestitură, iar premierul Ponta trebuie să-şi depună mandatul şi să respecte dreptul constituţional al Preşedintelui României de a nominaliza un nou prim-ministru.“

Deputatul Elena Udrea a adăugat că PMP va susţine o iniţiativă de contestare la Curtea Constituţională a unei eventuale hotărâri a Parlamentului de învestire a noului guvern. De asemenea, deputatul PMP a subliniat că negocierile PSD cu UDMR și PPDD au fost și rămân imorale. În acelaşi timp, PMP i-a cerut demisia şi preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, pe care a obţinut-o ca urmare a susţinerii de către USL.

PMP a mai luat decizia de a semna moțiunea simplă a democrat liberalilor, chiar dacă, în trecut, cele două moțiuni simple, lansate de PMP și care vizau demisia a doi miniștri pentru incompetență și indiferență în cazul Apuseni, nu s-au bucurat de sprijinul colegilor din opoziție.

Tot în şedinţa de astăzi, conducerea PMP a decis procedura pentru alcătuire a listei de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunţat că în două săptămâni, se va şti exact cine se va afla pe această listă.

3 martie 2014
Departamentul de Comunicare al PMP

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...