Pachete cu alimente de la Uniunea Europeană înainte de Paște

Pachete cu alimente de la Uniunea Europeană înainte de PașteÎn acest an electoral se vor împărți pachete cu alimente via Uniunea Europeană. Ele sunt destinate persoanelor cu venituri modeste și trebuie ridicate personal de la centrele specializate de distribuție. Pentru cei care nu se pot deplasa, autoritățile locale vor asigura livrarea pachetelor la domiciliu. De asemenea, prin ordinul Ministerului Investițiilor, au fost stabilite și tipurile de produse alimentare.

Potrivit unui ordin pornit de la Ministerul Investițiilor, conținutul unui pachet cu alimente din acest an va include produse esențiale: lapte, smântână, ulei, orez, făină, mălai, paste făinoase, zahăr, conserve de carne și legume, bulion și gemuri.

Pachete cu alimente de la Uniunea Europeană înainte de Paște

O noutate o constituie scăderea semnificativă a valorii acestui ajutor, în comparație cu anul precedent, suma scăzând de la 390 la 250. Pentru a vedea cine poate primi sau nu ajutorul se vor face, unde este cazul, anchete sociale.

Ne-am propus ca cea de-a șasea tranșă a pachetelor alimentare destinate românilor vulnerabili, a căror distribuție a început, să ajungă la aproximativ 800.000 de beneficiari înainte de Paște.

Lucrăm împreună cu autoritățile locale, astfel încât să ne asigurăm (…) am făcut un apel către toți primarii să etapizeze distribuția alimentelor în așa fel încât să se evite cozile la preluarea pachetelor, respectându-se totodată calendarul pe care l-am propus.

Pachetele conțin alimente de bază pe care toți românii trebuie să le aibă înainte de Sfintele Sărbători și este important ca acestea să le fie livrate la timp”, declara Marcel Boloș, la finalul anului 2023.

Denisa Popa

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora