pompieri roman 01Pompierii din Roman au fost puși de pomană pe drumuri miercuri, 24 august, ca urmare a unui apel la 112, prin care se cerea ajutorul pentru o persoană rămasă blocată în casă. „La adresa menționată de apelant s-au deplasat 6 subofițeri cu o autospecială de lucru cu apă și spumă de capacitate medie din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman”, informează cei de la ISU Neamț. Pompierii s-au dus să salveze, dar nu mică le-a fost mirarea când, odată intrați în imobil, pe geamul locuinței, au descoperit că proprietarul nu era acasă. Totul a plecat de la spaima vecinilor care, după ce nu au văzut persoana câteva zile, s-au gândit la ce e mai rău și au chemat ajutoare. După cum precizează cei de la ISU Neamț, astfel de cazuri se mai întâmplă. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentFOTOGRAFII Ţigări ascunse “artizanal” în portbagaj
Articolul următor26 de familii din Borca, revoltate împotriva E.ON
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.