parc zoo urs

Ursul şi cerbul, năpăstuiţi în Parcul Zoo
* “Voi încerca să fac ceva punctual pe condiţiile existente, în această toamnă”, a declarat viceprimarul Aurelia Simionică
* firma care administrează parcul o ţine în datorii şi în pierderi de ani în şir

O pietreancă, stabilită în Marea Britanie, a trimis o scrisoare deschisă viceprimarilor, secretarului primăriei, city-managerului şi unor consilieri judeţeni cărora le-a atras atenţia asupra condiţiilor în care sunt ţinute animalele mari din parcul zoologic. “Am fost surprinsă și îndurerată să constat că, în Parcul Zoologic  Piatra Neamţ, urşii, cerbul, căprioarele, muflonii trăiesc în aceleași condiții nepotrivite ca acum 30 de ani pe când eram copil”, a scris Sorina Howell în adresa pe care a trimis-o şi cotidianului Ceahlăul®. “În timpul vizitei mele am văzut că ursul brun era închis într-un spațiu mic cu pardoseală de beton. Din câte știu, Ordinul nr 1798 din 19 noiembrie 2007 prevede un spatiu exterior de minim 500 mp pe urs și un spatiu interior de minim 12 mp. Pentru stimulare și divertisment fizic și mental, ursul nu avea decât un pneu atârnat de o frânghie, un bazin fără apă în care mai era un pneu. Or, urșii au nevoie să beneficieze de apă în care să se poată bălăci tot timpul anului. Ursul își răsucește gâtul și trupul pe picioarele din spate într-un fel de piruetă stranie. Acesta este un simptom clar de «zoocoză», adică mai pe româneşte, de comportament nevrotic al animalelor din captivitate, care apare din pricina plictiselii, deprimării şi frustrării. (…) Am observant, de asemenea,  că unii dintre vizitatori erau convinși că ursul execută în fața lor un fel de dans menit să-i amuze, un număr de circ, ceea ce nu poate decât să indice ignoranța lor și să explice (cel puțin în parte) lipsa de reacție a multora dintre cetățenii urbei. Sunt convinsă că lipsa lor de cunoaștere nu este dublată de o lipsă de sensibilitate și cred cu tărie că dacă ar înțelege ce nivel de tortură fizică și psihică indică aceste comportamente ale «regelui carpatin» închis într-o colivie, v-ar solicita să faceţi ceva pentru a-i îmbunătăți condițiile de captivitate. Un urs brun poate parcurge până la 150 km pe zi, așa că vă rog să vă imaginați ce înseamnă să fii închis zi și noapte, an după an, fără nicio pauză, într-un spaţiu mai mic decât o garsonieră. Un om închis într-un spațiu atât de mic, fără posibilitatea de a ieși măcar o oră într-o zi, și-ar pierde mințile”.

Cerbul şi căprioarele: suprafeţe reduse, fără iarbă

Nici cerbul şi căprioarele nu au condiţii mai bune, ţarcurile fiind nu doar reduse ca suprafaţă – ar trebui 200 mp pentru fiecare animal – ci şi lipsit de iarbă. În perioadele ploioase, animalele stau în noroi şi calcă în băltoacele de urină.

“În concluzie, Parcul Zoologic Piatra Neamț nu respectă nici pe departe prevederile ordonantelor 742/2004 si 1798/2007 și, mai mult, s-ar putea spune că administrația se face vinovată de rele tratamente aplicate acestor animale prin lipsa de îngrijire adecvată și ignorarea crasă a nevoilor acestor animale”, continuă Sorina Howell. “Vă implor să nu mă înțelegeți greșit. Scrisoarea mea nu este o critică, ci o pledoarie pentru aceste animale din Parcul Zoologic Piatra Neamț care nu numai că nu trăiesc în mediul lor natural, dar nu au nici măcar condiții minime pentru o viață decentă în captivitate. Aceste animale nu au cerut să fie închise în cuști și ținute în captivitate. Sigur, nu este nici vina dv. pentru că soarta lor le-a fost atât de cruntă, carceră pe viață, dar aveți puterea de a face ceva pentru aceste ființe amărâte, pentru a le schimba viața în mai bine, astfel încât existența lor să nu mai însemne pentru ele o tortură perpetuă. Îmi dau seama că sunt o mulțime de probleme și puțini bani, însă cu puțină imaginație și bunăvoință, poate printr-o campanie publică locală, prin donații, prin parteneriate public-privat, prin proiecte cu fonduri europene se pot găsi banii necesari pentru strămutarea acestor animale într-un parc mai adecvat, poate chiar crearea unui sanctuar pentru animale specifice zonei așa cum este rezervația de zimbri de la Vânători sau sanctuarul urșilor de la Zărnești”.

“Am vrut să facem o relocare, dar e o investiţie costisitoare”

În acest moment, Parcul Zoo este în adminstrarea Perla Invest, care la rându-i, l-a “predat” unei firme private: Solaris Serv SRL. Asta nu înseamnă că municipalitatea este lipsită de responsabilităţi. Viceprimarul Aurelia Simionică are de gând să schimbe cât mai repede lucrurile: “Am intenţionat să facem o relocare într-un spaţiu adecvat. Prin primăvară am făcut un studiu de fezabilitate şi am constatat că este vorba despre o investiţie foarte mare, pentru care nu avem fonduri deocamdată. Am primit scrisoarea doamnei, am citit-o şi îi dau dreptate. Eu sunt împotriva ideii de interacţiune cu animalele sălbatice şi la circ, şi la zoo. Accept intervenţia omului numai atunci când este vorba despre specii aflate pe cale de dispariţie şi în situaţia în care le creează condiţii cât mai apropiate de habitatul lor natural. Tocmai de aceea intenţionez cât mai repede, până la jumătatea lunii octombrie, să fac ceva punctual, pe condiţiile existente, în ideea de a îmbunătăţi viaţa acestor animale care trăiesc în captivitate”.

par zoo solaris serv

Şi singurele speranţe rămân la primărie, pentru că firma Solaris Serv, administrată de Dorin Toderică, merge mai mult în pierdere decât în câştig din 2005 încoace, iar în 2012 a reuşit performanţa să aibă pierderi (169.570 lei)  mai mari decât cifra de afaceri (165.180 lei). Tot din 2005 până în prezent, datoriile n-au scăzut sub 500.000 de lei. Cu astfel de rezultate, cum să mai ţină patronul cu ursul?

Cristina MIRCEA

Articolul precedentVremi de campanie? Aș!
Articolul următorColocviu la Liceul de Arte

2 COMENTARII

  1. Doamna nu numai ca are dreptate,dar a pus punctul pe i intr-o problema pe care primaria sau cine naiba administreaza parcul nu a gasit rezolvare de mai bine de 30 de ani….asteptam,in prag de alegeri sa vedem ce va face viceprimarul,ce lucruri concrete vom vedea pana la jumatatea lui octombrie asa cum a promis…..nu stim sa pretuim animalele salbatice carora in multe judete omul le-a invadat habitatul,nu cunoastem limite nici ptr. propria noastra rasa,ce sa mai zicem de bietele animale ale asa-zisului parc zoo de la Piatra Neamt….

Comentariile sunt închise.