ACTUALIZARE: “La sfârșitul lunii noiembrie, un asistent social din cadrul DGASPC Neamț, care a făcut o evaluare la un asistent maternal din localitatea Țibucani, a auzit un zvon despre un posibil incest în localitatea Păstrăveni. A fost sesizat imediat Serviciul Abuz din cadrul DGASPC Neamț, iar specialiștii de aici au mers la domiciliul familiei respective pentru o evaluare. S-a discutat cu ambii părinți, dar și cu fiecare dintre ei separat, dar ambii au negat categoric toate zvonurile. Întrucât existau unele elemente de dubiu, specialiștii de la Abuz au sesizat Poliția pentru demararea cercetărilor. Având în vedere că, în acest moment, tatăl a fost arestat și, ținând cont de faptul că ar putea primi o pedeapsă privativă de libertate, adolescenta de 15 ani, aflată acum în țară, poate rămâne în familie cu suportul adecvat al mamei și al rudelor materne. În situația în care tatăl va reveni în familie, luăm în calcul instituirea unei măsuri de protecție. În oricare dintre situații, vom iniția un proces de consiliere psihologică pentru adolescenta de 15 ani, dar și pentru sora sa, dacă va reveni în țară, destinat depășirii situației traumatice și diminuării sentimentelor de învinovățire care pot apărea în astfel de situații”. (DGASPC NEAMŢ)
ŞTIRE INIŢIALĂ: Un bărbat din Păstrăveni a fost arestat astăzi, 12 ianuarie, pentru 30 de zile, după ce, vreme de 3 ani, şi-a violat ambele fiice, una de 15 şi cealaltă de 16 ani. Cazul a intrat în atenţia autorităţilor, pornind de la bârfele din sat care, la sfârşitul anului trecut, au fost auzite, întâmplător, de o asistentă din cadrul Direcţiei de Protecţia Copilului Neamţ. Angajata în cauză s-a dus la Păstrăveni pentru monitorizarea obişnuită a asistenţilor maternali şi, vorbind cu sătenii, a aflat că bărbatul, care are 40 de ani, este văzut foarte des ducându-şi fetele, pe rând, cu maşina, într-o casă pe care a primit-o moştenire şi este nelocuită. Pornind de la suspiciunile sătenilor, s-a făcut o sesizare la poliţie şi au început verificările. Numai că la momentul respectiv atât fata cea mare, cât şi tatăl ei erau plecaţi în Irlanda, acasă fiind doar mama (care a negat categoric toată povestea) şi fiica cea mică. Copila a declarat, însă, ce se întâmpla de fapt în familie, iar bărbatul, care a fost găsit şi reţinut pe 11 ianuarie de poliţişti, a sfârşit prin a-şi recunoaşte faptele. Ancheta este, încă, în plină desfăşurare, dar prima măsură s-a luat deja împotriva agresorului, care a fost dus la Judecătoria Târgu-Neamţ şi a primit mandat. Fata cea mare este încă în străinătate şi acum şi n-a putut fi audiată, iar cea mică, deşi a fost inclusă încă de acum mai bine de o lună într-un program de consiliere psihologică, nu s-a prezentat niciodată şi nici nu poate fi obligată. Cât despre familia în sine, pare absolut respectabilă, cu stare bună (două case, maşină şi toate cele necesare), dar, după cum se vede, cu mari probleme ascunse de ochii lumii, însă probabil de netratat în sufletele celor două adolescente, care erau copile de 12,13 ani când au fost abuzate prima oară de propriul părinte.
C. MIRCEA