Ordinul privind pregătirea elevilor din anii terminali a fost atacat la Curtea de Apel Iaşi

Filiala Iaşi a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) a depus luni, 18 mai, la Curtea de Apel Iaşi, o acţiune de revocare a ordinului comun al Ministerelor Educaţiei şi Cercetării şi Sănătăţii, referitor „la aşa-zisele condiţii în care ar trebui să se desfăşoare cursurile de pregătire din perioada 02.06.2020-12.06.2020, cu elevii care susţin examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat”, se precizează într-un comunicat de presă al USLIP Iaşi.

„Toate memoriile pe care le-am făcut până în prezent (către Administraţia Prezidenţială, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă) prin care am solicitat răspunsuri la problemele punctuale care vor apărea în unităţile şcolare, au rămas fără nici un răspuns. Acest lucru demonstrează în egală măsură şi reaua-credinţă din partea instituţiilor precizate, dar şi lipsa soluţiilor la problemele ridicate de către USLIP IAŞI. Precizăm că, în acest moment, cel mai important lucru este sănătatea cadrelor didactice şi a elevilor, situaţie care nu poate fi garantată de către instituţiile Statului Român. Echivalarea examenelor cu media anilor de studii sau orice formulă care presupune luarea în calcul a mediilor pe discipline sau ani de studiu este singura modalitate care poate garanta în acest moment sănătatea angajaţilor din învăţământ, a elevilor şi a familiilor acestora”, se menţionează în comunicatul de presă semnat de prof. Laviniu Lăcustă, preşedinte USLIP Iaşi. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...