Toată poliţia rutieră din judeţ a fost concentrată la Piatra-Neamţ, în noaptea de 16 spre 17 septembrie, într-o acţiune de anvergură, care a început la ora 22 şi s-a încheiat la 5 dimineaţa. Pe lângă echipajele locale, au fost aduşi poliţişti de la Roman, Tîrgu Neamţ şi Bicaz, care au blocat practic intrările şi ieşirile din oraş, dar au acţionat şi pe bulevardele principale. Scopul a fost identificarea şi sancţionarea nuntaşilor şi petrecăreţilor care au fost la nunţi sau la chefuri la restaurantele din oraş sau la cele ale pensiunilor din vecinătatea oraşului, au băut şi apoi au plecat spre casă, la volan.
Rezultatele acţiunii vor fi făcute publice după centralizarea lor. În orice caz au fost găsiţi cel puțin 7 şoferi cu alcoolemie de dosar penal şi mulţi alţii care aveau concentraţii de 0.20 – 0,30 în sânge şi au invocat veşnica salată cu oţet.
Poliţiştii au luat decizia de a desfăşura o astfel de acţiune după ce au constatat că s-a înmulţit numărul accidentelor în care sunt implicaţi şoferi băuţi. Şi încă n-a început sezonul tulburelului şi al ţuicii de prună. Aşadar astfel de acţiuni vor mai avea loc, mai cu seamă peste două-trei săptămâni, perioadă în care, în anii trecuți s-a înregistrat o creşteri semnificativă a numărului de participanţi la trafic aflaţi sub influenţa alcoolului, fie că sunt şoferi, căruţaşi sau biciclişti.
C.M.
F B .FĂCEȚI-VĂ MESERIA, COMPLIMENTE 👍👍👍🚔🛂🚥🚫