ORA DE PROGRAMARE, lansată de Klaus Iohannis GALERIE FOTO

Astăzi, 7 decembrie, începe în România și în peste 180 de țări din lume Hour of Code (Ora de Programare) – cel mai mare eveniment de educație din istorie, se anunţă într-un comunicat de presă. Manifestarea îşi propune să facă din programare un limbaj accesibil oricui și pune la dispoziție gratuit resursele necesare pentru oricine își dorește să programeze. În România, proiectul a fost lansat, anul acesta, la Palatul Cotroceni, iar gazda evenimentului a fost președintele Klaus Iohannis, care a făcut primii pași în programare alături de elevi.

Timp de 7 zile, între 7 și 13 decembrie, în toată țara se vor susține Ore de Programare cu ajutorul tutorialelor online puse la dispoziție gratuit pe website-ul ro.code.org. Traduse în peste 40 de limbi, acestea pot fi accesate în cadrul unui curs – cu susținerea unui profesor – sau individual și pot fi lucrate atât pe computer, tabletă sau telefon, cât și ofline, în cadrul unor activități de grup.

”În prezent cea mai vorbită limbă de pe glob și o abilitate tot mai căutată în orice domeniu, programarea a devenit accesibilă tuturor celor care vor să își dea șansa de a învăța. Rolul nostru, prin Hour of Code, este să transmitem acest mesaj tinerilor din România, care pot descoperi noi oportunități”, a declarat Alin Chiriac, fondator ADFABER.

Dacă anul trecut cei peste 400.000 de români care au parcurs o „Oră de Programare” au clasat România pe locul 10 din 185 de țări participante, în 2015, cu peste 1.000 de evenimente programate până în prezent, organizatorii estimează un număr de 600.000 participanți la Hour of Code în săptămâna 7-13 decembrie.

“În organizarea celei de-a doua ediții Hour of Code, avem alături de noi sprijinul celor mai puternice voci ale României actuale. Împreună ne-am asumat responsabilitatea de a face, prin ediția 2015 Hour of Code, încă un pas în formarea următoarei generații de specialiști IT”, a mai precizat Alin Chiriac.

Coordonat de asociația ADFABER, „Hour of Code România” este susținut de Președintele Klaus Iohannis, precum și de companii reprezentative pentru industria IT din România și din lume – Bitdefender, Google, Intel, IBM, Gameloft, UPC, Cisco. Acestora li s-au alăturat unele dintre cele mai sonore nume din showbiz-ul românesc – Smiley, Alexandra Ungureanu, Florin Grozea și Virgil Ianțu sunt ambasadorii Hour of Code 2015. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacalaureat 2026, sesiune oarecum diferită față de anii anteriori. Canicula a dictat luarea unor măsuri

Prima zi a săptămânii viitoare, 28 iunie 2025, debutează...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...