0:00

Opt candidați se luptă pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean Iași, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSe anunță o bătălie politică aprigă la Iași pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Opt candidați se vor lupta pentru a ocupa fotoliul deținut în prezent de Costel Alexe (PNL).

Cine sunt candidații:

Petru Bogdan Cojocaru (PSD)

Petru Bogdan Cojocaru, un politician român și specialist IT, a devenit membru al Partidului Social Democrat la vârsta de 20 de ani, și a condus aripa de tineret a partidului în Iași. A fost numit ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în 2018 și, din 2022, ocupă funcția de prefect de Iași.

Costel Alexe (PNL)

Costel Alexe, actualul Președinte al Consiliului Județean Iași și fost Ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, a servit în Camera Deputaților în două mandate consecutive (2012-2016 și 2016-2020). El candidează pentru un nou mandat, susținând continuarea proiectelor de dezvoltare și modernizare a județului.

Pavel-Gheorghe Pântea (PUSL)

Pavel-Gheorghe Pântea se prezintă ca fiind un lider realist, cu soluții clare pentru viitor. El propune reorganizarea aparatului administrativ al Consiliului Județean și constituirea unui comitet județean pentru gestionarea situațiilor de risc și pagube agricole.

Petru Movilă (ADU)

Petru Movilă își valorifică experiența și relațiile create la nivel național pentru a promova proiectele județului Iași. El consideră că acestea sunt atuuri esențiale pentru implementarea rapidă și eficientă a inițiativelor locale.

Iuliana Rățoi (Pro România)

Iuliana Rățoi, singura femeie candidat la șefia Consiliului Județean Iași, este medic de profesie și activează în Pașcani. Ea aduce în discuție perspectivele din domeniul sănătății și susține îmbunătățirea serviciilor medicale la nivel județean.

Marius-Eugen Ostaficiuc (AUR)

Marius-Eugen Ostaficiuc, șef al departamentului venituri în cadrul CNADNR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri, a decis să se alăture partidului AUR după o activitate de 23 de ani în PSD. El pune accent pe schimbare și pe nevoia de a aduce un nou suflu în administrația locală.

Adrian-Ștefan Apostolache (Partidul Curaj pentru România)

Adrian-Ștefan Apostolache, economist, IT-ist, consilier local în Rediu, a fost lider de grup al consilierilor USR din localitate și președinte de ședință. El promovează o platformă axată pe dezvoltare economică și urbanism durabil

Cezar-Ioan Rebenciuc (S.O.S. România)

Cezar-Ioan Rebenciuc, fost arhitect-șef al Consiliului Județean în 2010 și inspector în compartimentul urbanism și amenajarea teritoriului la Primăria comunei Bîrnova, își bazează campania pe expertiza sa în urbanism și dezvoltare teritorială, propunând soluții inovative pentru problemele județului.

Denisa Popa

Articolul precedent„Emoții pe portativ“ cu soprana Flaviana Lica, la Biblioteca Neamț
Articolul următorCu ce se ocupă Guvernul: Minorii au interzis la tatuaje și piercing-uri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.